Capitala Europeana a Tineretului, Cluj-Napoca 2015 va fi susținuta financiar de catre BCR

Banca Comercială Română (BCR) a fost desemnată Banca Oficială a Capitalei Europene a Tineretului, Cluj-Napoca 2015, având misiunea de a oferi susţinerea financiară a proiectelor dezvoltate de către iniţiatorii proiectului, în promovarea la nivel naţional şi internaţional a proiectului Cluj-Napoca 2015, Capitală Europeană a Tineretului, precum şi în dezvoltarea unor proiecte proprii.

foto-parteneriat-bcr

“Platformele de tineret sunt motorul progresului, mobilizând laolaltă resurse, comunităţi şi principii valorice. De aceea este important să le susţinem, să le încurajăm şi să le promovăm. Poziţia de Banca Oficială a Cluj-Napoca – Capitală Europeană a Tineretului 2015 ne onorează, dar ne şi obligă să investim şi să răsplătim încrederea acordată BCR”, a declarat Dana Demetrian, Vicepreşedinte Retail BCR.

În urma acestui parteneriat inedit, BCR își va oferi susținerea financiară și prin realizarea unor parteneriate cu cele mai mari instituţii de învăţământ superior din Cluj-Napoca, pentru dezvoltarea unor proiecte de creştere a nivelului de angajabilitate al tinerilor.

Printre acţiunile pe care BCR le va întreprinde se număra susţinerea prin promovarea la nivel naţional – în unităţile BCR şi în campanii de comunicare în mass-media, co-finanţarea unor proiecte comunitare derulate de tinerii clujeni, desfăşurarea de proiecte speciale în principalele centre universitare din România, dar și promovare la nivel internaţional – prin sucursalele băncilor care fac parte din Grupul Erste ori realizarea unor evenimente pentru tinerii întreprinzători.

Organizația responsabilă de implementarea programului Cluj-Napoca 2015 – Capitală Europeană a Tineretului este Federația SHARE, din care fac parte, în prezent, 37 de ONG-uri studenţeşti şi de tineret.

Sursa: ziare.com

Share this post

No comments

Add yours