Peste o mie de elevi au învățat să mănânce sănătos, prin intermediul unei campanii inedite

Peste o mie de elevi din cadrul a 16 școli din Cluj Napoca au învățat, în anul 2017-2018, să mănânce sănătos, în cadrul unui proiect inedit, ce a cuprins activități practice, jocuri, simulări de rol, dezbateri și discuții libere, prin care au înțeles importanța realizării unor alegeri informate și a adoptării unor obiceiuri alimentare potrivite.

”Să mâncăm sănătos” a fost un proiect dezvoltat de Junior Achievement de educație pentru sănătate, fiind susținut în Cluj-Napoca de către Fundația Auchan pentru tineri și de Auchan Retail România, prin intermediul magazinului Auchan Iulius Mall.

“Milităm pentru bun, sănătos și local” este demersul în care Auchan Retail România s-a angajat cu toată convingerea, iar în acest context, educarea copiilor pentru a adopta o alimentație echilibrată este cu siguranță o prioritate. “Să mâncâm sănătos” este un proiect plin de energie și creativitate derulat într-o atmosferă fantastică, atât în cadrul activităților la clasă, dar și cu ocazia vizitelor realizate de elevi în magazinul nostru. Am avut alături de mine colegi care au răspuns provocării de a deveni voluntari în cadrul parteneriatului nostru cu Junior Achievement și am trăit cu toții sentimentul că întoarcem un pic din bunătatea și șansa pe care le-am “primit” în meseriile noastre! A fost grozav și provocator să mergem la clase, să venim către preadolescenți pe care sperăm să-i câștigăm ca promotori ai soluțiilor pentru o viață sănătoasă!” – Augusta Preutescu, Director Magazin Auchan Cluj Iulius

În cadrul modulului Să mâncăm sănătos, copiii au participat la activități de învățare practică, pe parcursul cărora:

  • au înțeles modul în care organismul obține energie din alimente;
  • au aflat care sunt principalele categorii de alimente și rolul nutrienților pentru organism;
  • au descoperit cum se citește și se interpretează conținutul etichetelor alimentelor;
  • au experimentat alegeri alimentare inteligente, care asigură echilibrul nutriție – activitate fizică.

Activitățile s-au desfășurat în principal la școală, sub îndrumarea profesorilor, pe baza unui training gratuit și a kitului de materiale educaționale (ghidul profesorului, jurnalul elevului) distribuit în școlile participante.

O parte dintre clasele înscrise în proiect au beneficiat de prezența a nouă consultanți voluntari Auchan, care au participat la activitățile din școli, le-au împărtășit elevilor experienţe legate de o alimentaţie corectă, un stil de viață sănătos, cumpărături inteligente și tipuri de meserii și le-au oferit șansa de a merge în vizită la magazinul Auchan Iulius Mall Cluj.

Prin experienţa şi exemplele concrete, profesionale şi personale, pe care le-au oferit elevilor, voluntarii au devenit un model pozitiv pentru aceștia și au adus valoare adăugată proiectului.

Share this post

No comments

Add yours