”Ora de Educație Rutieră”, un proiect destinat elevilor, gândit de Asociația Profesională a Polițiștilor Locali!

Un dicton celebru spune că e mai ușor să previi decât să tratezi, motiv pentru care având în vedere numeroasele accidente ce se produc pe șoselele din România, Asociația Profesională a Polițiștilor Locali, ”A.I. Cuza”, în parteneriat cu Asociația ‘Împreună Pas cu Pas’ și Asociația ‘Inovart’, cu sprijinul Primăriei Sectorului 3 din București, Direcției Generale de Poliție Locală a Sectorului 3 și al Inspectoratului Școlar București, lansează proiectul ‘Ora de Educație Rutieră’.

10rutiercopii-600x450

Această acțiune își propune să ajute elevii să înțeleagă corect regulile de circulație, dar și respectarea acestora, în contextul în care România a înregistrat a doua cea mai mare rată a deceselor din cauza accidentelor rutiere din U.E., de 96 la 1 milion de locuitori, conform celor mai recente date ale Comisiei Europene.

”Ora de Educație Rutieră” se adresează elevilor de gimnaziu și, prin intermediul acestuia, se încearcă educarea copiilor cu privire la problemele ce pot apărea în timpul deplasărilor în spații rutiere. De asemenea, acesta are ca scop îmbunătățirea cunoștințelor privind regulile de circulație în calitate de pieton în mediul urban.

Totodată, proiectul își propune să-i conștientizeze și pe părinți cu privire la importanța educației rutiere de la o vârstă cât mai fragedă și să înființeze ‘Patrula școlară’.

Ora de Educație Rutieră este un proiect gândit pentru un grup-țintă inițial format din 1.100 elevi din clasele a III-a din 12 școli din sectorul 3 al Capitalei, însă în timp va fi extins în mai multe școli din țară. Pe tot parcursul proiectului vor fi împărțiți în trafic 15.000 de fluturași informativi, având drept scop conștientizarea șoferilor.

Fără doar și poate, proiectul ‘Ora de Educație Rutieră‘ este o dovadă a dorinței de stimulare, dezvoltare și perfectare a deprinderilor necesare autoprotejării și creșterii grijii față de propria persoană și față de cei din jur și a dorinței de a intensifica activitatea de sprijinire a copilului în dobândirea de cunoștințe, capacități și deprinderi care să-i permită adaptarea cu ușurință la condițiile de pieton.

Sursa: Agerpres

Sursa foto: http://cdn1.bihon.ro

Share this post

No comments

Add yours