Centru comunitar unic în Europa, construit de OMV Petrom

Tineri arhitecți din România, voluntari și comunitatea locală din Boldești-Scăeni (Prahova) construiesc un proiect unic de dezvoltare în Europa, un centru vocațional și educațional de sprijinire a familiilor defavorizate. 

Boldesti_Scaieni5

Sursă foto: manager.ro

Loc de muncă sau afacere pe plan local pentru rromi

500 de persoane de toate vârstele vor primi șansa la o viață decentă. Centrul educațional și profesional este, în special, pentru comunitatea de rromi, care reprezintă 10% din populația orașului, dar și pentru restul persoanelor defavorizate. Proiectul OMV Petrom urmărește creșterea nivelului de trai și educațional al rromilor din localitate prin îmbunătățirea performanțelor școlare, reducerea abandonului școlar și creșterea nivelului de implicare a părinților. Va fi posibil prin cursuri de formare profesională, ce vor spori șansele găsirii unui loc de muncă sau chiar dezvoltarea unei afaceri pe plan local.

OMV Petrom investește peste 300.000 de euro în proiectul ce va fi finalizat în 2015 și în activitățile educaționale și de formare profesională.

Centru unic pe baza principiilor sustenabilității

Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom, spune că acest centru “este unic prin faptul că tot ce se va întampla acolo are la bază principiile sustenabilităţii. Clădirea centrului este proiectată conform celor mai riguroase standarde în construcţie şi îşi propune să devină cea mai sustenabilă clădire din Europa. Programele educaţionale şi de formare profesională dezvoltate de partenerii de la Amare Rromentza sunt aplicate pe nevoile comunităţii şi pe un dialog constant. Centrul este construit prin activitatea voluntarilor, sub atenta coordonare a celor de la Habitat for Humanity România. Centrul din Boldeşti este expresia cea mai concretă a principiilor care stau la baza strategiei noastre de intervenţie comunitară”.

Proiectul a devenit posibil alături de partenerii Centrul Rromilor Amare Rromentza, Habitat for Humanity România, Asociaţia Centrul pentru Sustenabilitate în Mediul Construit (CSMC) şi Primăria Boldeşti-Scăeni. În localitatea Boldeşti-Scăeni din judeţul Prahova, OMV Petrom desfăşoară activităţi operaţionale.

“Un cetăţean responsabil este un om căruia nu îi este ruşine de rădăcinile sale”

Delia Grigore, preşedintele Centrului Rromilor “Amare Rromentza”, care se ocupă din 2011 de activități tip şcoală după şcoală, de educaţie preşcolară şi interculturală pentru copii rromi şi români şi activităţi de consiliere şi educaţie parentală pentru părinţi în localitatea Boldești-Scăeni, declarată că “educaţia pentru identitate şi stimă de sine etnică” sunt “elemente pe care le considerăm fundamentale pentru formarea copiilor şi adulţilor”, pe principiul: “un cetăţean responsabil este un om căruia nu îi este ruşine de rădăcinile sale”.

Comunități, nu doar case

Centrul va fi construit sub atenta coordonare Habitat for Humanity România, al cărui director național subliniază că nu construiește doar case, ci comunități. Angrenează locuitorii în proiect, pe șantier, ceea ce creează sentimentul de apartenență. În plus, “costurile de întreținere zero sunt un alt element extrem de important, de un real folos pentru o comunitate săracă”, a declarat Mario DeMezzo.

Clădirea centrului va fi construită după standardul Passive House. Toate deșeurile de pe șantier vor di reciclate. În producție, se utiliează produse de la antreprenori şi furnizori locali, cum ar fi lâna pentru izolația termică, nuiele împletite pentru piese de mobilier sau baloţi de paie pentru umplerea structurii de lemn.

Autorul proiectului este arhitectul Adrian Pop , membru al echipei PRISPA, câştigătorul locului 2 pentru eficienţă energetică la competiţia Solar Decathlon Europe ediţia 2012 desfăşurată la Madrid.

OMV Petrom
 este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est. Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. Până în prezent, compania a alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală. “Ţara lui Andrei” este principala platformă de implicare în comunitate.

Share this post

No comments

Add yours