Împreună, pentru o viață mai bună! IKEA a donat 104 milioane de dolari!

În fiecare an, IKEA s-a implicat în numeroase proiecte de responsabilitate socială, în numeroase state, iar anul acesta IKEA Foundation a donat nu mai puțin de 104 milioane de euro pentru parteneri din 46 de țări.

ikea

Astfel, potrivit raportului care a fost oferit publicității recent, anul trecut IKEA Foundation a oferit grant-uri în valoare de 10 milioane de euro pentru dezastre naturale sau ajutoare de urgenţă şi a ajutat 1,2 milioane de bebeluşi din India să beneficieze de tratament de specialitate prin intermediul UNICEF.

De asemenea, au fost oferite 6.000 de jucării IKEA care au fost incluse în trusele pentru dezvoltarea timpurie a copiilor create de UNICEF şi trimise în 11 ţări, inclusiv în Siria, Sierra Leone, Iraq şi Afghanistan. Mai mult, fundaţia a donat 150.000 de saltele, paturi şi aşternuturi IKEA către UNHCR (Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi) pentru refugiaţii sirieni care locuiesc în Irak. Cu întreagă suma donată anul trecut au fost ajutaţi peste 178 de milioane de copii să se bucure de un început mai bun în viaţă.India

Nu a fost simplu să atingem acest obiectiv, dar ne-a ajutat faptul că în aceşti ani am crescut constant şi am creat parteneriate frumoase, de lungă durata, cu organizaţii care ajută milioane de copii vulnerabili din cele mai sărace comunităţi din lume,” a declarat Per Heggenes, Chief Executive Officer IKEA Foundation.

De-a lungul timpului, IKEA Foundation a avut initiative simple, dar deosebit de importante precum vaccinările sau furnizarea de suplimente alimentare, dar și programe complexe care sprijină comunităţi întregi.

Share this post

No comments

Add yours