Endava vine în sprijinul copiilor de la Domnești! A organizat o strângere de fonduri

Oricine are dreptul să fie fericit, însă uneori, viața face ca nu toți copiii să se bucure de momente incredibile, alături de familiile lor. De aceea, atunci noi, oamenii din jur, trebuie să ne mobilizăm și să le aducem zâmbete pe chip, iar compania Endava pare să știe asta foarte bine.

copii-saraci

”Dare to care” este un proiect inedit, organizat de compania Endava, în urma căruia au fost strânse fonduri și direcţionate către Casă de Copii Domneşti.

Evenimentul, care a avut loc la sediul Endava din Bucureşti, a inclus şi o componentă inspiraţională, prin discursurile susţinute de invitaţi. Printre speakerii invitaţi s-au numărat Uca Marinescu, prima româncă ce a ajuns în Antarctica şi prima femeie din lume care a atins toţi cei patru poli ai Pământului, Alex Diaconu – singurul român care a reprezentat ţară la trei campionate mondiale de trialton, Vali Oeru şi Ovidiu Drugan, în structori de navigaţie în cadrul şcolii SetSail şi Radu Bidiuc, finalist Ironman şi angajat Endava.

„În fiecare an ne implicăm în acţiuni caritabile şi sprijinim diverse cauze, prin activităţile interne desfăşurate în fiecare dintre centrele Endava din România. Colegii noştri sunt încântaţi să participe la acţiuni prin intermediul cărora să le aducem bucurie celor care au nevoie de o mâna de ajutor şi sperăm că tot mai mulţi oameni să se implice în astfel de activităţi”, a declarat Oana Anton, Talent Management Business Partner în centrul Endava din Bucureşti.

La acest event au fost prezente peste 60 de persoane și au fost strânse donații în valoare de 3.000 de lei, sumă care a fost dublată de Endava şi ulterior direcționată către 17 copii de la Casă de Copii Domneşti.

Evenimentele caritabile fac parte din strategia de employee engagement a Endava. În iarnă anului trecut, o trupa de teatru formată din angajaţii sediului din Bucureşti al Endava a jucat pe scenă teatrului Luceafărul din Iaşi piesă de teatru „O noapte furtunoasă”, de I.L.Caragiale. În urmă reprezentaţiei de la Iaşi a fost strânsă o suma de peste 3.600 lei, ce a fost direcţionată către Fundaţia Iosif, care oferă sprijin şi asistenţă copiilor aflaţi în nevoie şi familiilor acestora.

Sursa: www.casa-de-copii–domnesti.org

Share this post

No comments

Add yours