Salvați Copiii dotează cu tablete și materiale educaționale Școala Gimnazială Nr. 1 din comuna Unirea, județul Călărași

În urma apelului urgent făcut de Școala Gimnazială din comuna Unirea, județul Călărași, unde copiilor provenind din medii vulnerabile nu le este asigurat accesul real la educație, Organizația Salvați Copiii asigură pentru 160 de copii tablete, pe care sunt instalate aplicațiile necesare participării la cursurile online, precum și ghiozdane echipate cu materiale didactice.

În condițiile în care peste 20% dintre unitățile școlare din România și-au modificat scenariul inițial în care au început noul an școlar, 28% dintre copii și 43% dintre cadrele didactice nu dețin resursele materiale necesare învățământului online, arată datele unei anchete Salvați Copiii România, realizate în parteneriat cu Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a precizat:”Datele provizorii prelucrate de INS arată că, la începutul acestui an, peste 275.000 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la școală, iar criza pandemică agravează abandonul școlar.

Neparticiparea școlară are efecte sociale dramatice și afectează o generație întreagă, de aceea am decis să accelerăm dotarea copiilor vulnerabili cu tablete, precum și sprijinirea școlilor și a cadrelor didactice, astfel încât incluziunea educațională să fie reală.

Educația copiilor nu poate fi sacrificată, în nicio situație!”.

Comuna Unirea este formată din două sate, Unirea și Oltina și are o populație de 2.500 de locuitori. Fiind o regiune agricolă, principalul venit al locuitorilor provine din munci agricole sezoniere și din banii trimiși de membrii familiilor care lucrează în străinătate.

La școala din comuna Unirea învață 160 de elevi, peste jumătate dintre aceștia fiind copii din medii socio-vulnerabile, familii cu o situație financiară modestă și din familii monoparentale, expuși riscului de abandon școlar.

În anul școlar 2020/2021 școala funcționează cu un număr de 15 cadre didactice, dintre care opt fac naveta zilnic, aproximativ 30 km.

”Din păcate, această situație creată de pandemie a agravat clivajele sociale dintre copii. În școala noastră învață mulți elevi care provin din familii monoparentale, cu greutăți financiare, iar pentru ei școala online presupune costuri pe care familiile nu le pot suporta.

Mulți copii fac naveta cu microbuzul până la școală, 20 de kilometri zilnici, dar măcar așa pot participa la ore. Educația online e mai restrictivă pentru ei, de aceea sunt importante tabletele de la Salvați Copiii”, a spus Liliana Alexandru, directorea Școlii Nr. 1 Unirea.

Organizația Salvați Copiii a dotat până în prezent 52 de școli din județele Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Suceava, Timiș, Vaslui și din București cu tablete și ghiozdane pentru elevi, kituri de igienă și protecție și alte materiale necesare, precum și cursuri de pregătire pentru profesori în vederea asigurării lecțiilor online.

Alte 38 de școli au făcut apel la sprijinul Salvați Copiii, pentru a asigura acces egal și nediscriminatoriu la educație pentru toți copiii. Acestea au nevoie de tablete și alte dispozitive de predare online, măști și produse dezinfectante. Ne puteți ajuta să ajungem și la ei, printr-o sponsorizare sau donație.

Companiile care vor să își ofere suportul pot completa contractul de sponsorizare și trimite la secretariat@salvaticopiii.ro.

Pentru ca situațiile de excluziune și discriminare în care au fost puși copiii vulnerabili în timpul stării de urgență să nu se repete odată cu începerea noului an școlar, Organizația Salvați Copiii România accelerează programul de dotare a acestora cu tablete conectate la internet și, ca urmare a solicitărilor primite, adaugă o componentă de dotare a școlilor.

Share this post

No comments

Add yours