Peste patru tone de deșeuri au fost strânse de voluntari de pe malurile lacului Bicaz

Asociația Act for Tomorrow, Fairy Romania și Asociația Sens Civic din Neamț au organizat, în perioada 13-15 septembrie 2019, o amplă acțiune de ecologizare a lacului Bicaz, primul pas din cadrul programului “Ape curate în România”.

Pe durata celor trei zile au fost implicați 220 de voluntari din comunitatea locală și județele învecinate. Au fost colectați 1060 de saci de deșeuri (din care 700 de PET, iar 360 de alte deșeuri), însumând un total de 4 tone. 4 dintre malurile lacului, pe le-am găsit sufocate de deșeuri, sunt acum din nou curate: Malul Baicului (Izvorul Alb), Malul Potoci, Malul Ruginești, Malul Poiana Largului. Cu sprijinul angajaților Hidroelectrica a fost curățată și zona Prizei de Apă.

Celor 220 de voluntari le-au fost alături și persone publice, precum Vladimir Drăghia, Alice Cavaleru, Faboulous Muses (Diana Enciu și Alina Tanasa) și Sânziana Negru, care ne-au ajutat să ducem mai departe apelul nostru de implicare și responsabilizare față de natură.

Odată cu lansarea programului “Ape curate în România”, a fost lansată prima sticlă de Fairy fabricată complet din plastic reciclat (PCR) și plastic colectat din oceane, disponibilă în ediție limitată în magazinele din România. Proiectul își propune să contribuie la conștientizarea problemei poluării cu plastic a oceanelor, să inspire consumatorii să participe la curățarea plajelor și să recicleze deșeurile menajere.

“Acțiunea desfășurată în acest weekend reprezintă doar un prim pas din demersurile pe care asociația noastră și le propune în următorul an pentru curățarea apelor din România. Am găsit malurile lacului efectiv sufocate de deșeuri și nu le-am părăsit până când nu am epuizat toți sacii pe care i-am avut la noi. Vom reveni și în primăvară cu o acțiune și mai mare, deoarece considerăm că această problemă care afectează ecosistemul și sănătatea populației trebuie tratată cu seriozitate și necesită un parteneriat real între instituțiile publice, societate civilă și mediul privat.” – a declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act for Tomorrow

“Am sentimentul ca micul efort pe care l-am depus pe parcursul a trei zile de inotat printre peturi si fel si fel de materiale de plastic m-a ajutat sa constientizez mai mult faptul ca noi oamenii ne aflam intr-un cerc vicios cand vine vorba de aruncat la nimereala deseurile, pentru ca intr-o forma sau alta, ele tot la noi revin.” (Filip, 18 ani, voluntar)

Share this post

No comments

Add yours