Pensionarii cu venituri mici beneficiază de tarife sociale în cadrul Fundației Inovații Sociale Regina Maria

Pensionarii cu venituri sub 2500 de lei beneficiază de tarife sociale la medici specialiști de top Policlinica Sala Palatului a Fundației Inovații Sociale Regina Maria.

Policlinica Sala Palatului a Fundației Inovații Sociale Regina Maria vine în întâmpinarea persoanelor cu venituri sub 2500 de RON și crește astfel plafonul de venit al celor care pot beneficia de tarife sociale (reduceri de până la 75%) la consultații de specialitate, analize, radiologie și stomatologie. Începând cu 1 iulie am modificat plafoanele de venit sub care pacienții pot beneficia de tarife sociale după cum urmează:

– plafonul pentru pacienții sociali tip 1 s-a mărit de la 800 RON la 1200 RON

– plafonul pentru pacienții sociali tip 2 s-a mărit de la 1600 RON la 2500 RON

Cristiana Mateoiu, Director Executiv Fundația Inovații Sociale Regina Maria: “Sperăm că prin creșterea plafonului de venit să putem susține până la sfârșitul anului cel puțin 2000 de pacienți cu venituri mici în accesarea serviciilor noastre medicale, la un preț pe care și-l pot permite. Doar în primele 4 luni ale acestui an, în Policlinica Sala Palatului au fost oferite peste 6500 de consultații, investigații si tratamente către 1780 de pacienți, din care aproape 500 pacienți sociali cu venituri mici au beneficiat de reduceri semnificative la serviciile medicale oferite. Începând de la 1 iulie de toate aceste reduceri vor beneficia toți cei cu venituri sub 2500 RON.”

Creșterea plafoanelor vine ca răspuns la cererea tot mai mare venită din partea persoanelor cu venituri mici, în mare măsură pensionari, de a beneficia de tarife accesibile la consultații de specialitate. În plus, concomitent cu această decizie de ridicare a plafonului, am ales ca prețurile/tarifele sociale să rămână neschimbate, tot pentru a veni în sprijinul pacienților.

Pentru a beneficia de aceste tarife speciale (vezi exemplu foto), pacientii trebuie sa prezinte o adeverinta de venit recentă (talon de pensie, talon șomaj, adeverință de salariat).

Mai multe detalii precum și lista actualizată de tarife, puteți regăsi pe www.policlinicasalapalatului.ro, la sediul policlinicii din Strada Ion Câmpineanu nr. 23, Sector 1, București sau pentru programări la telefon +40 731 345 129 sau +40 372 126 405.

Share this post

No comments

Add yours