Împreună oferim sănătate! Fundația Regina Maria, proiect inedit pentru susținerea semenilor

Ani la rând, Fundația Regina Maria s-a implicat activ în numeroase proiecte sociale, iar acum vine cu o nou acțiune, prin intermediu căreia își dorește să ofere șansa la o viață sănătoasă și frumoasă unui număr cât mai mare de persoane.

medicina-de-familie

”Clubul 100 de euro/lună – Împreună oferim sănătate” este un proiect inedit inițiat de Fundația Regina Maria din dorința de a oferi o modalitate concretă de implicare celor care vor să contribuie activ la creșterea calității vieții și a condițiilor de trai a segmentelor defavorizate ale populației.

Astfel, orice persoană care își dorește să ajute, poate dona 100 de euro pe lună, bani ce vor fi folosiți pentru a oferi acces la sănatate pentru cei ce nu își permit sau cei care sunt prinși într-un sistem problematic de servicii medicale, ceea ce poate deveni oricând o problemă de siguranță publică pentru cei ce își permit aceste servicii, fie ele publice sau private.

Prin intermediul acestei campanii, sumele strânse vor merge către dezvoltarea și implementarea celei de-a doua Policlinici Sociale susținute de Fundație în București, în următoarele șase luni, care se va axa, în principal, pe servicii stomatologice și analize de laborator gratuite, întrucât aceasta este nevoia cea mai mare, conform rezultatelor obținute obținute prin primul proiect.

Totuși, se vor păstra și serviciile de medicină generală și internă, și vor exista proiecte sociale complementare, care vor asigura parțial autofinanțarea serviciilor medicale oferite.

Sursa: http://fundatiareginamaria.ro

Share this post

No comments

Add yours