Hope and Homes for Children și PEPCO Romania continuă parteneriatul pentru prevenirea abandonului scolar

Prin continuarea parteneriatului strategic dintre PEPCO România și Hope and Homes for Children, 270 copii vor primi în 2020 sprijin pentru prevenirea abandonului școlar.

Hope and Homes for Children și PEPCO România anunță continuarea parteneriatului strategic prin care compania susține programul de prevenire a separării copilului de familie desfășurat de Fundație în județele Bacău, Bihor, Bistrița, Botoșani, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Neamț, Sibiu, Suceava și în municipiul București.

În iunie 2019, Hope and Homes for Children și PEPCO România au încheiat un parteneriat prin care compania susține proiectele desfășurate de Fundație în domeniul prevenirii separării copilului de familie, adăugând acestui proiect și o componentă educativă de care beneficiază copiii și tinerii din programul de prevenire. Rezultatele înregistrate în primul an de parteneriat au dus la continuarea acestuia și în 2020.

Prin parteneriatul strategic cu PEPCO România, Fundația a oferit în 2019 sprijin unui număr de 110 copii. Aceștia au fost ajutați să aibă acces la școlile pe care le frecventează, prin plata cheltuielilor de transport, a celor legate de cazare și taxe de școlarizare acolo unde a fost cazul, dar și prin achiziția de rechizite, computere, manuale și alte materiale necesare studiului, precum și îmbrăcăminte, încălțăminte și produse de igienă personală.

În cursul anului 2020, 270 de copii vulnerabili vor beneficia de sprijinul Fundației datorită finanțării PEPCO România. 150 de copii vor primi consiliere educațională, iar familiile lor vor beneficia de sprijin pentru a le putea asigura acestora un mediu optim desfășurării activităților educaționale -îmbunătățirea condițiilor de trai, ajutor constând în obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte, cărți, rechizite, manuale, plata transportului.

Sprijinul acordat în 2020 va include participarea a 90 de copii alături de părinții lor la tabere menite să le îmbunătățească comunicarea, abilitățile relaționale care să îi ajute să construiască împreună viitorul copiilor. Alți 30 de copii vor participa la tabere de dezvoltare personală.

„Toți copiii au dreptul la educație, iar PEPCO România a înțeles că pentru copiii proveniți din familii sărace, acest drept este uneori doar un vis. Le mulțumim partenerilor noștri că sunt alături de noi și în 2020 și că se implică activ în a schimba în bine viața copiilor din programele Hope and Homes for Children.” – Robert Ion, director de fundraising, Hope and Homes for ChildrenDespre Hope and Homes for Children România

Hope and Homes for Children activează în România din 1998, timp în care a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 58 de instituții de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 10 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituţii-mamut în care nu beneficiază de atenţie şi afecţiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, printre care și case de tip familial, care le permit o viaţă apropiată de normalitate. Prin eforturile Fundației şi ale partenerilor săi, au fost dezvoltate 110 case de tip familial, 5.807 copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 457 urmează să părăsească orfelinatele în curs de închidere.

În același timp, Fundația activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susţinerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, peste 33.000 de copii au fost salvaţi de la ruperea de familie, peste 1.200 de tineri au fost sprijiniţi pentru o viaţă independentă, peste 2.000 de copii au fost primiţi în centrele de zi, iar peste 1.000 în regim de urgență. 9.176 de membri de personal din sistemul de protecţie al copilului au fost instruiţi de Hope and Homes for Children.

Până în acest moment, peste 61.000 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children România, al cărei obiectiv este ca până în 2027 să fie eliminată instituţionalizarea copiilor în țara noastră. Mai multe informații la www.hopeandhomes.ro

Share this post

No comments

Add yours