Autism Voice organizează primul curs de specializare în terapia ABA din România

Autism Voice, organizație neguvernamentală specializată în recuperarea copiilor cu autism și formarea de terapeuți ABA, în parteneriat cu Help Autism și cu sprijinul Institutului ABA din România, organizează primul curs de specializare pentru psihologi în analiză comportamentală aplicată (ABA) din țară. Modulul va avea o durată de 2 ani și este recunoscut la nivel național de Colegiul Psihologilor din România. Prima serie de cursanți va începe formarea în ianuarie 2020.

„Deși ABA se practică în România de peste 15 ani, nu a existat până cum un program de formare recunoscut la nivel național. În orice domeniu există mai multe specializări. Așa cum în medicină există medicul generalist și medicul chirurg, în psihologie, o comparație similară se poate face între psiholog și psihologul specializat în analiză comportamentală. Psihologul te va îndruma la modul general, dar nu poate să abordeze în profunzime toate aspectele comportamentului uman, fără o specializare aprofundată. Evident că specializările pot fi multiple, iar ABA nu este singura modalitate de a deveni specialist, însă pentru a putea fi coordonatorul planurilor de intervenție și pentru a avea titulatura de psiholog cu specializare în analiză comportamentală, este necesară o formare de lungă durata”, a precizat Anca Dumitrescu, președintele Autism Voice.

În cadrul cursului va fi aprofundată analiza comportamentală aplicată, iar cei care vor absolvi vor avea pregătirea necesară pentru a realiza planuri de intervenție pentru copii și adulți și vor dobândi o înțelegere aprofundată a tulburărilor din spectrul autist sau alte tulburări de dezvoltare.

“Cursul este o șansă în plus pentru copiii cu autism din România. Copiii au nevoie în primul rând de acest program, care va fi accesibil tuturor psihologilor din România, iar informația va ajunge în absolut toate colțurile țării. Fără o specializare, un terapeut poate coordona un plan de intervenție doar la nivelul activităților de predare, însă nu va avea toate instrumentele pentru a practica modificarea comportamentală în adevăratul sens al cuvântului. Mai mult, el nu va putea analiza și înțelege în profunzime ce menține și ce declanșează comportamentele disfuncționale. Practicând ABA devii un <om de știință>,” a mai explicat Anca Dumitrescu.

Ulterior, absolvenții vor putea lucra atât cu cei mici, dar și cu adulții, într-un centru specializat sau chiar la domiciliul familiilor.

Share this post

No comments

Add yours