Lidl scoate complet de la vânzare produsele de plastic de unică folosință

Lidl România va scoate complet de la vânzare produsele din plastic de unică folosință și testează alternative pentru pungile de la raioanele de legume și fructe și brutărie, potrivit unui comunicat de presă transmis în urmă cu puțin timp.

Începând cu 15 august 2019, Lidl renunță la vânzarea în magazinele sale a articolelor de unică folosință din plastic, cum ar fi pahare, farfurii adânci și întinse, dar și tacâmuri și paie. Totodată, Lidl va începe în acest an testarea unei soluții de tip sacoșă reutilizabilă pentru cântărirea și transportul fructelor și legumelor din Piața Lidl, dar și a pungilor din plastic compostabil, analizând viabilitatea acestui material ca alternativă la plasticul subțire.

Aceste demersuri fac parte din strategia mai amplă a Lidl, anunțată în 2018, prin care își propune să reducă plasticul utilizat cu cel puțin 20%, până în 2025. De asemenea, demersurile se află în linie cu decizia Consiliului UE, de a interzice utilizarea articolelor din plastic de unică folosință, fiind asumate de Lidl în mod voluntar, înainte ca aceasta să intre în vigoare, în anul 2021. Compania acționează în linie cu strategia REset Plastic a grupului Schwarz, ce își propune să diminueze cantitatea de plastic folosită și să închidă ciclurile de reciclare.

În acest sens, compania ia măsuri precum, crearea unor ambalaje complet reciclabile pentru produsele marcă proprie, folosirea pungilor reutilizabile sau testarea celor din material compostabil din resurse regenerabile, care respectă reglementările internaționale din domeniul ambalajelor biodegradabile, precum standardul european EN 13432 și certificarea TUV Austria.

Ca parte a aceleiași strategii mai ample, anunțată în 2018, Lidl România va introduce ambalaje prietenoase cu mediul pentru articolele marcă proprie, ce alcătuiesc aproximativ 80% din întregul sortiment de produse. Până în 2025, toate ambalajele din plastic pentru mărcile proprii vor fi concepute astfel încât să fie 100% reciclabile.

Pe lângă măsurile interne pe care compania le ia pentru a reduce plasticul în magazinele sale, Lidl investește și în programe de impact în domeniul protecției mediului, derulate de organizații non-profit. Cea mai recentă inițiativă este “Cu apele curate”, lansată în această primăvară de Asociația MaiMultVerde, ce își propune să combată poluarea cu plastic a apelor Dunării. Proiectul cuprinde acțiuni de igienizare a malurilor fluviului și de identificare și implementare a soluțiilor de prevenire a poluării cu plastic a Dunării.

Proiectul include și evaluarea și revizuirea politicilor publice privind gestiunea deșeurilor din plastic, protejarea apelor sau educația pentru mediu cu implicarea autorităților române”, se precizează în comunicatul companiei.

Toate inițiativele Lidl pentru reducerea cantității de deșeuri din plastic se înscriu în programul REset Plastic, al Grupului Schwarz.

Share this post

No comments

Add yours