150 de copii cu deficiențe au beneficiat de terapie multisenzorială, grație Dr. Peștișor

Nu mai puțin de 150 de copii cu deficiențe din județele Covasna și Brașov au beneficiat de sesiuni gratuite de terapie multisenzorială, grație proiectului ”Dr. Peștișor – terapeutul copiilor.”

Astfel, aceste sesiuni au îmbinat terapia asistată de animale folosind pești Koi și carași aurii, meloterapia (terapie prin muzică) și unele elemente de hidroterapie.

Programul s-a desfășurat în vara și toamna anului trecut la centrul de tratament din Dalnic (jud. Covasna), în cadrul unui proiect dezvoltat de Centrul de Cercetări Subacvatice și finanțat de către Fundația Orange cu un grant în valoare de 7000 de euro. Scopul proiectului a fost de a îmbunătăți dezvoltarea abilităților de comunicare și relaționare ale unor copii ce suferă de deficiențe precum tulburări de spectru autist, sindrom Down, deficiențe senzoriale și fizice sau dificultăți de învățare.

„Diagnosticele copiiilor cu care am lucrat sunt diverse și severe, iar prin activitățile pe care le-am organizat am observat cum le-a crescut treptat încrederea de sine, le-am încurajat procesul de comunicare verbală și nonverbală și i-am sprijinit să-și dezvolte capacitățile primare și secundare. Pentru noi progresul se reflectă în creșterea autonomiei lor personale, ceea ce reprezintă argumentul principal să investim în continuare încredere și resurse în terapia multisenzorială”, a declarat Szabó Jenő, terapeut și managerul Departamentului de Terapii Speciale din cadrul Centrului de Cercetări Subacvatice

„Experiența a fost unică pentru copii! Apa caldă, muzica relaxantă care se auzea doar sub apă, cădițele spațioase, peștișorii multicolori care înotau între ele și veneau la mâna copiilor când vreun curajos le arunca hrană au fost cel mai inedit cadou de „ultim clopoțel”. Au intrat într-o lume de basm, în care toți suntem prieteni, avem nenumărate posibilități, suntem capabili de mult mai mult decât în viața de zi cu zi și învățăm să râdem și să ne bucurăm de orice mică reușită”, a povestit Iuliana Fazakas, profesor de psihopedagogie specială la Școala Gimnazială Specială din Sf. Gheorghe.

După succesul înregistrat în cadrul acestui proiect pilot, ședințele de terapie pentru copii vor reîncepe odată cu sosirea verii. De asemenea, la centrul din Dalnic se va deschide și un „colț al părinților”, unde aceștia vor învăța cum să se implice activ în terapia copiilor lor. Până atunci, îl puteți urmări pe Dr. Peștișor pe canalul său de YouTube, în serialul cu sfaturi dedicate părinților.

„Dr. Peștisor este un proiect inovator pentru România, cu o combinație inedită de terapii multisenzoriale. Este impresionantă evoluția și reacția copiilor în astfel de terapii și, pentru părinți, fiecare mic progres înregistrat de copil înseamnă enorm. O mare valoare a fost adaugată proiectului prin lansarea canalului de YouTube – Dr. Peștisor, cu ajutorul căruia noi toți putem „învăța la distanță” într-un mod amuzant despre stres, neuroplasticitate, rolul gândurilor, al subconștientului și despre alte concepte dificile, „traduse” pe înțelesul tuturor de reprezentanții grozavei echipe Dr. Peștisor.”, a spus Amalia Fodor, Director al Fundației Orange.

Proiectul a câștigat în 2018 una dintre cele 6 finanțări de 32.000 lei oferite de Fundația Orange prin programul de finanțare „Susține un ONG!”. Prin concurs, angajații Orange sunt încurajați să propună și să coordoneze, alături de un ONG partener, proiecte de filantropie în care cred. În cei 7 ani de la înființarea Fondului s-au finanțat 29 de proiecte, cu peste 60.000 de beneficiari. Proiectul Dr. Peștisor a reușit să atragă totodată mulți voluntari și, în plus, prin atragerea unor fonduri suplimentare, valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 74.000 de lei.

Share this post

No comments

Add yours