Sute de persoane, între care și copii, au primit ”Bucurie la Cutie” de Paște

Fundația Mereu aproape și partenerii săi au împărțit bucurie în rândul unor familii cu resurse materiale modeste, grație programului ”Bucurie la cutie”.

Astfel, pentru al șaselea an consecutiv, programul s-a desfășurat în cadrul campaniei sociale ”Schimbă o viață”, ceea ce a însemnat sute de cutii cu daruri, ce au fost ajuns la 542 de beneficiari.

”Schimbă o viață” este un program inedit, prin care mai multe persoane cu situație modestă, dar și copii din grădinițe și din școli din mai multe județe din țară, între care Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Călărași, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vrancea au primit daruri.

Compania Sika România, Școala Pro Ingenio, restaurantul franciză Dabo Doner Romania și Liceul Teoretic Școala Mea sunt partenerii Fundației care au dăruit din inimă cutiile încărcate cu alimente, cu haine și încălțăminte, cu rechizite și jucării. De această dată, familiile au primit și vouchere cadou pentru a le putea oferi copiilor lor experiența unei mese gustoase și sănătoase la restaurant.

Bucuria beneficiarilor a putut fi citită pe chipul lor, dar și prin cuvintele pe care le-au întors către donatori: „Am o rugăminte și acea rugăminte este să le transmiteți mii de mulțumiri din partea noastră familiilor care se gândesc la noi și multă sănătate” – familia Soare, județul Giurgiu; „Vă mulțumim mult pentru implicare! Toate hainele sunt numai bune și binevenite!” – familia Bango, județul Mureș; „Mulțumim pentru cadourile primite. Fetele au fost foarte bucuroase și toate se potrivesc foarte bine. Mulțumim frumos pentru tot ce faceți pentru noi!” – familia Voicilaș, județul Prahova.

„Ne bucurăm că la această ediție «Bucurie la cutie» am avut alături parteneri cu tradiție ai Fundației Mereu Aproape, dar și noi donatori, care s-au implicat cu toată inima pentru a-i face fericiți pe copii. Este încă o dovadă că sufletele bune există și vor să îi ajute pe cei cu care destinul a fost mai puțin generos. Le mulțumim pentru sprijin și entuziasm!”, a spus Maria Ioniță, Project Managerul campaniei „Schimbă o viață”.

Programul „Bucurie la cutie” se desfășoară din anul 2013 în cadrul campaniei „Schimbă o viață” a Fundației Mereu Aproape și este menit să îi sprijine pe românii care fac tot posibilul să trăiască demn, ai căror copii merg la școală și au rezultate bune la învățătură. Sunt români care nu se lasă doborâţi de greutăţile vieţii și copii care nu ştiu ce gust are ciocolata, ce este un televizor sau o ţară pentru că nu au avut, nu au văzut sau nu au străbătut-o.

Share this post

No comments

Add yours