Raiffeisen Bank susține Asociația Tășuleasa! Compania este alături de VIA TRANSILVANICA pentru încă 100 kilometri!

Asociația Tășuleasa Social este susținută și în 2019 de către Raiffeisen Bank, după cum a dezvăluit chiar Alin Ulhmann Ușeriu, Președintele asociației.

„Ei au înțeles de la bun început importanța proiectului și ne-au susținut cu idei și implicare directă în proiect. Fără ajutorul lor crucial, finalizarea primei părți a traseului în 2018 ar fi fost imposibilă. Prin continuarea parteneriatului și susținerea Raiffeisen Bank, Tășuleasa poate să își mobilizeze forțele pentru a-și atinge obiectivele propuse pentru 2019”, a spus Alin Uhlmann Ușeriu, Președinte Tăşuleasa Social.

La finalul lunii septembrie a anului 2018, Asociația Tășuleasa Social din Piatra Fântânele a inaugurat primii 140 de kilometri din traseul Via Transilvanica (www.viatransilvanica.com), ghidul de implementare realizat de autoritățile bistrițene a fost elaborat, iar Ministerul Turismului a omologat traseul finalizat, astfel proiectul poate merge mai departe.

Finalizarea traseului preconizat – 1.000 de km – de la Putna la Drobeta-Turnu Severin, traseu ce va trece prin zece judeţe: Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Alba, Sibiu, Hunedoara, Mehedinţi şi Caraş-Severin – nu va fi ușoară și are nevoie de o implicare masivă a consiliilor județene, locale, a partenerilor și sponsorilor instituționali precum și de sprijinul donatorilor individuali și al voluntarilor.

Via Transilvanica este cel mai nou proiect Tăşuleasa Social, un proiect curajos, în care s-au investit cunoştinţe şi experienţe acumulate în toți cei 17 ani de activitate ai organizației. „Via Transilvanica se inspiră din toate proiectele noastre de până acum, dar încercăm mereu să ne ridicăm standardele autoimpuse. Acest Drum al nostru se parcurge pe jos, pe bicicletă sau călare, fiecare cu sufletul și gândurile lui”, a adăugat Alin Uhlmann Ușeriu.

Tot în 2018 a fost amenajat de către Asociația Tășuleasa Social Monumentul Crucea de Fier, după modelul monumentului Cruz de Ferro de pe Camino de Santiago din Spania. (Foto) Monumentul a fost amplasat în imediata apropiere a primului adăpost pentru călătorii Drumului, realizat integral de către Tășuleasa Social și donat comunității locale. Acest monument a fost construit în cinstea drumeților de pe Via Transilvanica. Aceștia pot să lase o piatră la baza monumentului, gest simbolic de renunțare la greutăți și păcate. Cu o înălțime de 17 metri, monumentul este vizibil de la distanță, motivând drumețul să meargă mai departe.

„Pe lângă multe firme care au contribuit cu kilometri, suntem surprinși de câte persoane fizice au contribuit cu sume de bani direct pe site. Susţinerea de care ne-am bucurat până acum ne dă încredere să mergem înainte”, a spus Alin.

Share this post

No comments

Add yours