Produsele din plastic de unică folosinţă, interzise în Geneva

Produsele din plastic de unică folosinţă au fost interzise în Geneva de la 1 ianuarie, iar cei care încalcă legea riscă amenzi de cel puţin 100 de franci elveţieni (440 lei), scrie publicaţia LeNews.ch.

Oferirea pungilor de plastic de unică folosinţă în magazine a fost, de asemenea, interzisă. Legea care a instituit interdicţia a fost adoptată încă din 2019 de parlamentul cantonal din Geneva. Interdicţia face parte din planul cantonului de a reduce gunoiul cu 25% de acum şi până în 2024, potrivit News.ro.

Pe lângă interdicţia pe întreg teritoriul cantonului a pungilor de plastic de unică folosinţă, oraşul Geneva a decis să interzică pungile de plastic de unică folosinţă, paiele, farfuriile, tacâmurile, paharele şi baloanele oferite în magazine, tonete cu mâncare şi la evenimente publice. Cei care oferă aceste articole publicului vor fi amendaţi cu minimum 100 franci elveţieni.

Obiectele de plastic de unică folosinţă interzise în Geneva sunt doar vârful aisbergului. O mare parte din ceea ce intră în pungile din supermarketuri sunt din plastic.

Din păcate, reciclarea nu a reuşit în mare parte să rezolve problema poluării din cauza ambalajelor. O provocare este reciclarea, în special cea a cutiilor de cartoane de lapte şi băuturi. Aceste cutii, care par a fi fabricate din hârtie, conţin plastic, hârtie şi aluminiu amestecate între ele.

Costul reciclării acestora este mai mare decât valoarea extrasă. Acesta este motivul principal pentru care nu există puncte de reciclare pentru aceste cutii în Geneva. Doar două din Vaud au puncte de reciclare care acceptă aceste cutii.

Drept urmare, în Elveţia, multe cutii de băuturi sunt arse, eliberând carbon şi poluând aerul. Elveţia evită depozitele de deşeuri prin incinerarea unei mari părţi a gunoiului.

O modalitate de a rezolva această problemă este ca autorităţile să determine companiile care vând acest ambalaj să subvenţioneze reciclarea produselor lor.

O altă soluţie, una propusă de trei mari producători de carton, ar fi o taxă de reciclare care să fie plătită de consumatori, taxă care să fie inclusă în preţul produsului.

Există un sistem similar pentru reciclarea PET-urilor în Elveţia.

Share this post

No comments

Add yours