Peste 300 de pacienți cu boli grave au fost sprijiniți în strângerea de fonduri pentru tratamente și intervenții chirurgicale în străinătate

In perioada iulie 2019 – iunie 2020, Asociatia M.A.M.E. a oferit indrumare socio-medicala, informare si consiliere adaptate nevoilor si situatiilor cu care s-au confruntat 328 de persoane adulte cu boli grave in cadrul proiectului „SMS pentru Viata”. Pentru al cincilea an consecutiv, proiectul a fost sustinut de Fundatia Vodafone Romania, finantarea acordata pentru editia 2019/2020 fiind in valoare de 161.000 lei.

Atat pacientii, cat si apartinatorii acestora au fost indrumati pentru a accesa servicii psiho-socio-medicale in tara, dar mai ales in strainatate. Totodata, au primit sprijin si consultanta in procesul de strangere a fondurilor necesare pentru plata tratamentelor medicale si a interventiilor chirurgicale pe care urmau sa le efectueze la clinici din strainatate, inclusiv prin alocarea unor numere scurte pentru donatii prin SMS.

De la lansarea proiectului „SMS pentru Viata” si pana in prezent, 2.250 de persoane au primit consiliere. Pentru 62 dintre acestia, ca urmare a indeplinirii criteriilor de eligibilitate, au fost alocate numere scurte de donatii prin SMS in valoare de 2 euro. Cazurile care nu au fost eligibile pentru derularea unor campanii SMS au primit consultanta in vederea utilizarii altor metode de atragere a fondurilor necesare, astfel ca alte 310 persoane au reusit sa stranga, partial sau integral, fondurile de care aveau nevoie. In toti cei sapte ani de derulare a proiectului, au fost trimise peste 450.000 de SMS-uri, iar suma donata catre pacientii cu boli grave depaseste 1.100.000 de euro, bani ce au fost folositi pentru plata unor tratamente si investigatii medicale la clinici din strainatate.

Fundatia Vodafone Romania este o organizatie neguvernamentala romaneasca, cu statut caritabil, distincta si independenta de operatiunile comerciale ale companiei, infiintata in 1998. In cei peste 20 ani de activitate, Fundatia Vodafone Romania a finantat 1.168 de programe derulate de 765 de ONG-uri din intreaga tara, in domeniile sanatatii, educatiei si serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, varstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Pana in prezent, Fundatia Vodafone Romania a investit 31 de milioane de euro in proiecte desfasurate de organizatiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundatiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ si www.facebook.com/fundatiavodafone.

Asociatia M.A.M.E. (Maternitate, Advocacy, Medicina, Educatie) este o organizatie non-profit care sprijina copiii si tinerii diagnosticati cu cancer si alte boli grave din Romania. In cei aproape 12 ani de activitate, a oferit servicii de informare si indrumare, dar si suport psiho-socio-medical pentru aproximativ 10.000 de beneficiari. De asemenea, a donat aparatura medicala performanta de care beneficiaza, anual, peste 10.000 de pacienti oncologici. A derulat campanii de informare si constientizare in randul a peste 8.000 de elevi privind adoptarea unui stil de viata sanatos si combaterea fenomenului de tip bullying. Pentru mai multe detalii referitoare la activitatea derulata de asociatie si rezultatele obtinute pana in prezent, va invitam sa accesati: www.asociatiamame.ro sau www.facebook.com/AsocMAME

Share this post

No comments

Add yours