McDonald’s renunță la paiele din plastic în șapte din restaurantele sale

Premier Restaurants România, partenerul pentru dezvoltare al McDonald’s în România, a început să testeze alternative la paiele de plastic în şapte dintre restaurantele sale din România, potrivit Mediafax.

Această acţiune face parte din angajamentul McDonald’s de a îmbunătăţi în permanenţă sustenabilitatea ambalajelor sale cu scopul ca 100% dintre acestea să fie produse din surse regenerabile, reciclate sau certificate până în 2025. Astfel, în patru dintre restaurantele din Bucureşti, McDonald’s le oferă clienţilor paie doar la cerere, iar în alte trei restaurante a introdus paie de hârtie.

McDonald’s s-a angajat să găsească soluţii alternative la ambalajele de plastic la nivel global şi a luat deja măsuri în acest sens. În anumite restaurante din lume, compania testează alternative precum paie de hârtie, paie oferite exclusiv la cererea clienţilor sau capace pentru băuturi care nu necesită paie. Aceste proiecte pilot au ca scop identificarea celor mai bune alternative la plastic având în vedere criterii precum reacţia consumatorilor şi efectele asupra mediului înconjurător.

Până la finalul anului, clienţii McDonald’s vor primi paie exclusiv la cerere în restaurantele de la America House, Park Lake Mall, Berceni Selgros şi Ploieşti Nord şi paie de hârtie în restaurantele Barbu Văcărescu, Plaza Mall şi Piaţa Romană.

Începând cu anul 2016, McDonald’s este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania şi Malta. Premier Capital plc operează 150 de restaurante, mai mult de jumătate dintre ele având McDrive şi numeroase cafenele McCafé. În România, operează în 80 de restaurante din 24 de oraşe.

Share this post

No comments

Add yours