”Lupii Curajoși” și ROMSILVA, parteneriat pentru educație. Ce prevede programul pentru elevi și cercetași

Reprezentantul Asociației non profit ,,Lupii Curajoși” și conducerea executivă a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au stabilit ieri, la sediul regiei, termenii unui parteneriat care prevede derularea unui program educațional pentru elevi și cercetași ai asociației.

Prin acest program educațional, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va organiza activități de împădurire și acțiuni cu scop didactic de tipul ,,Școala de Vară” și/sau ,,Școala de Iarnă” la care vor participa elevi și cercetași curioși și iubitori de natură.

Toate atelierele organizate de Romsilva vor fi gratuite având în vedere că obiectivul parteneriatului este desfășurarea de activități de educație non formală.

Scopul acestui parteneriat este creșterea și îmbogățirea nivelului de cunoștințe despre natură, precum și creșterea gradului de responsabilizare a copiilor prin efectuarea de lucrări practice.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva are deschidere totală pentru încheierea de parteneriate cu factorii interesați care urmăresc atingerea unui obiectiv comun – protecția și gestionarea durabilă a pădurilor proprietate publică a statului român.

Prin programele educaționale derulate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva se pune accent pe educarea populației de toate vârstele și din toate mediile sociale pentru o mai bună înțelegere și schimbare a atitudinii societății față de păduri și silvicultură.

Share this post

No comments

Add yours