Inima Copiilor extinde programul misiunilor medicale la Iași și Timișoara

În Centrul de cardiochirurgie de la Spitalul de Copii Marie Curie sunt operați anual circa 170 de copii, 30% din totalul copiilor bolnavi de inimă operați în România. Asociația Inima Copiilor susține aici organizarea de misiuni medicale lunare. Medici specialiști cu experiență din străinătate vin în România, realizează operații și pregătesc doctorii români aflați la început de carieră. Fiecare misiune medicală aduce patru specialiști străini care operează 15-20 de copii, în funcție de complexitatea intervențiilor chirurgicale. Costurile unei misiuni medicale la București se ridică la circa 15.000 de euro, iar numărul de misiuni dintr-un an depinde de fondurile colectate de asociație. Formarea medicilor specialiști de astăzi ajută ca, pe viitor, ajutorul oferit copiilor să fie multiplicat.

Anul acesta, Inima Copiilor și-a propus extinderea programului de dezvoltare a cardiochirurgiei pediatrice în alte două centre, la Iași si Timișoara, iar ING România le sprijină eforturile în acest sens. Medicii și asistentele din România beneficiază de training la București și la Milano, iar programul misiunilor se va extinde și în Institutul de Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. George I.M. Georgescu” Iași și la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara.

Finanțarea acordată acum de ING România acoperă costul a 6 misiuni medicale și ajută Inima Copiilor să extindă programul de dezvoltare a cardiochirurgiei pediatrice în cele două centre din țară, astfel încât, în timp, să poată fi operați și salvați în țară toți cei circa 1.000 de copii care se nasc anual cu malformații cardiace congenitale.

ING Bank Romania susține Asociația Inima Copiilor din 2017, când, prin votul angajaților în programul de granturi „Adoptă un proiect”, s-au pus bazele unor modele de bună practică în sprijinirea copiilor părăsiți în maternități (2017) și a implicării părinților în îngrijirea nou-născuților din secția de terapie intensivă (2018). A urmat finanțarea a două misiuni medicale în București, realizate prin solidaritatea comunității social media ING (2019). Cu această nouă finanțare, în valoare de 90.000 euro, Asociația Inima Copiilor va ajunge pentru prima dată la nivel național în două centre importante medicale din țară.

„Contribuim la formarea oamenilor care vor duce înainte domeniul cardiochirurgiei pediatrice pentru următoarele decenii. Ajutorul pe care îl primim de la ING România, și pentru care suntem foarte recunoscători, e o investiție importantă în viitorul cardiochirurgiei pediatrice de la noi: înseamnă pur și simplu vieți salvate acum, dar și mai multe vieți salvate în viitor”, a afirmat Alexandru Popa, Președinte al Asociației Inima Copiilor.

„Responsabilitatea Socială a companiilor are multe valențe, inclusiv susținerea acelor inițiative care îmbunătățesc calitatea și accesul la servicii medicale. Pentru a avea rezultate sustenabile, ING investește în proiecte cu perspectivă pe termen lung, care ajută în egală măsură și dezvoltarea societății. Ne bucurăm să susținem Asociația Inima Copiilor. Misiunile medicale oferă atât tratament micuților pacienți, cât și formare pentru personalul medical, așadar reușesc cu succes să adreseze o nevoie personală, dar și să dezvolte capabilități în sistemul medical. Misiunile sunt o dovadă extraordinară a ceea ce ne propunem prin inițiativele de susținere a grupurilor vulnerabile”, a spus Serge Offers, Chief Financial Officer ING România.

Pentru a asigura constant misiuni medicale și operații care salvează vieți, te poți implica și tu. Donează 2 euro lunar, prin SMS, trimițând textul LOVE la 8844 sau direct din pagina campaniei.

Share this post

No comments

Add yours