ExtravaCANza aduce distracție și premii pe litoral, dacă vei colecta dozele de aluminiu

Pe parcursul lunii iulie, Asociaţia Alucro şi Reciclad’OR desfăşoară o nouă ediţie a campaniei de colectare a dozelor din aluminiu pe litoral, ExtravaCANza, oferindu-le turiştilor posibilitatea să se implice în acţiuni de ecologizare a plajelor, dar şi să câştige premii speciale. Campania a debutat pe 5 iulie şi continuă în zilele 12-14 iulie şi 19-21 iulie, pe Plaja Cleopatra din staţiunea Mamaia.

Pentru fiecare cinci doze colectate, turiştii vor putea primi în schimb o doză de suc, bere sau apă minerală. În schimbul a 20 de doze goale, turiştii vor putea învârti Roata Reciclării şi vor câştiga garantat premii pe care le pot folosi chiar şi după terminarea vacanţei. Premiile puse în joc sunt atractive şi asteaptă să fie câştigate: seturi cuţite bucătărie şi curăţător legume, storcătoare de fructe, căşti, căni termice, vase termorezistente, sacoşe din pânză Every Can Counts, saltele de apă, pahare de cafea cu capac, sticle de apă cu bluetooth, seturi travel cosmetice, mingi de apă gonflabile, fotolii de apă, tricouri personalizate Every Can Counts, potrivit Agerpres. 

În plus, pe 13 iulie, turiştii vor avea acces gratuit la un concert susţinut de BIBI Mihaela Lixandru, o tânără artistă apreciată de milioane de fani. Ultimul weekend al campaniei va fi marcat printr-o competiţie dedicată tuturor celor pasionaţi de volei, în baza unei taxe simbolice de cinci doze. 

Reciclad`OR încurajează astfel de acțiuni responsabile față de mediul înconjurător și alături de Asociația Alucro reușește, de fiecare dată, să implementeze campanii de succes, menite să aducă schimbarea în comportamentul eco al participanților! Roata reciclării este un mecanism inedit de stimulare a turiștilor aflați pe plajă, în această perioadă, ca, pe langă participarea activă în reciclarea deșeurilor să dea o importanță majoră și păstrării curățeniei pe plaje! Reciclăm și câștigăm un mediu curat și sănătos! Declară Adriana Calcan,  PR & CSR Reciclad’OR

În momentul de faţă, când legislaţia în materie de deşeuri de ambalaje este într-o continuă modificare şi targetul de reciclare la nivel de ţară a crescut, este momentul ideal să informăm şi să obişnuim oamenii că reciclarea nu este o modă, ci o necesitate. ExtravaCANza oferă suportul necesar turiştilor aflaţi pe litoral, pentru a contribui la menţinerea unor plaje curate şi a avea o vacanţă placuta. Premiile pe care le oferim reprezintă o mică răsplată oferită celor care vin cu doze goale la noi, scopul fiind acela de a-i obişnui să facă asta în mod curent, în reteaua de aparate EcoCan existente în magazinele Auchan şi Penny.” Declară Adina Magsi, Director General Asociaţia Alucro

Campania ExtravaCANza se desfăşoară sub umbrela programului  european dedicat colectării şi reciclării dozelor din aluminiu, Every Can Counts, desfăşurat în România de Asociaţia Alucro. Regulamentul privind desfăşurarea campaniei ExtravaCANza este disponibil pe www.everycancounts.ro.

Share this post

No comments

Add yours