Ajutor nesperat! 12.000 de sesiuni de terapie adaptată pentru copii, în cadrul centrului de recuperare înființat de Mihai Neșu

Centrul de recuperare Sfântul Nectarie, ce a fost înființat de Mihai Neșu, la Oradea, a venit în sprijinul a 90 de cpii, cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani, ce se confruntă cu deficiențe neuromotorii. Astfel, aceștia au beneficiat, în ultimii trei ani, de peste 12.000 de sesiuni de hidroterapie, logopedie, terapie ocupațională, kinetoterapie, ședințe de consiliere individuală.

De asemenea, conform unui comunicat de presă, tot acești copii au beneficiat de un tip de terapie de ultimă oră, Therasuit, ședințele organizate până acum totalizând peste 6.300 de ore. Dintre cei 90 de copii, 60 sunt din județul Bihor, iar ceilalți vin din alte zone ale țării pentru diverse tipuri de suport de care au nevoie. Din decembrie 2015, centrul este susținut de Fundația Vodafone România, prin parteneriatul cu Fundația Mihai Neşu, finanțarea totală ridicându-se la peste 380.000 de lei.

În cadrul parteneriatului, în 2018 a fost reluat programul special „Hidroterapie pentru copiii cu dizabilitati neuromotorii”. De acest program beneficiază 45 de copii din județul Bihor, care participă lunar la şedinţe de terapie prin înot. Finanțarea pe care Fundația Vodafone România a acordat-o până acum acestui program se ridică la peste 67.000 de lei.

Hidroterapia este considerată, alături de kinetoterapie şi de terapia ocupaţională, printre cele mai eficiente metode de îmbunătăţire a abilităţilor neuromotorii. Cei 45 de copii beneficiari ai programului sunt ajutați să capete abilităţi care le pot îmbunătăți viața, lunar fiind organizate peste 240 de ședințe de hidroterapie. Costul acestora este subvenționat în proporție de 60%.

În 2017, Centrul de recuperare înființat de Mihai Neșu în Oradea a oferit aproape 1.300 de ședințe de hidroterapie pentru copiii cu deficiențe neuromotorii. Ca rezultat al sesiunilor de terapie, mai mulți copii aflați în situații dificile au reușit să-și îmbunătățească abilitățile. De exemplu, o fetiță diagnosticată cu parapareză spastică a reușit să învețe mai multe stiluri de înot, cinci copii cu autism și un băiat diagnosticat cu Spina bifida au învățat să înoate. Restul copiilor au învățat să-și învingă teama de apă și să execute anumite mișcări, cu ajutorul apei.

Share this post

No comments

Add yours