Sute de copii au participat la ”Ștafera pentru educație”

Sâmbătă, 28 septembrie 2019, peste 500 de copiii cu vârste între 3 și 17 ani din comuna Castelu au luat startul la ,,Ștafeta pentru educație”, un eveniment din cadrul proiectului „Împreună prin sport la Castelu”. Proiectul aduce împreună copii de etnii diferite, din medii sociale diferite și îi ajută să-și îmbunătățească starea de sănătate și de bine, contribuind la sudarea comunității și la reducerea barierelor socio-educaționale.

Peste 500 de copii la linia de start, o vreme numai bună de alergat, multă determinare și dorință de depășire a propriilor limite. Așa a început ziua de sâmbătă la Castelu, județul Constanța. Traseul a fost adaptat în funcție de cele cinci categorii de vârstă prestabilite, iar toți participanții au primit un echipament sportiv complet și o medalie. Pentru cei mai rapizi au fost și diplome și premii. Unul dintre câștigătorii de la categoria sub șase ani este Selciuc, primul copil din Castelu care a beneficiat de o intervenție chirurgicală de urgență prin programul de sănătate al Asociației Reality Check.

,,Numărul copiilor care s-au înscris a depășit cu mult așteptările noastre și acest lucru ne bucură foarte tare. Sunt evidente nevoia, dorința și bucuria lor de a participa la astfel de activități, de a fi împreună. În plus, s-a văzut încă o dată ce putere extraordinară are sportul, putere pe care noi vrem să o punem în slujba educației.” – a spus Alina Seghedi, Președinte Reality Check.

Prin proiectul „Împreună prin sport la Castelu” Asociația Reality Check își propune îmbunătățirea stării de sănătate și igienă a copiilor, sudarea comunității și creșterea numărului persoanelor interesate să sprijine pe termen lung comunitatea din Castelu. Implicit, vor crește șansele ca acei copii care acum nu beneficiază de educație să fie mai bine integrați la grădiniță și la școală și să aibă un parcurs sănătos și o dezvoltare armonioasă care să le permită să își depășească starea de vulnerabilitate.

,,Am văzut ieri la Castelu cum sportul a adus o comunitate întreagă împreună. Am văzut peste 500 de copii cu o energie incredibilă, care au dat tot ce au ei mai bun. Au alergat, au primit medalii și au dus mai departe un mesaj extrem de important: toți copiii au dreptul la educație! Suntem bucuroși că împreună cu Asociația Reality Check putem să schimbăm în bine în viața copiilor de la Castelu.” – a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

La buna desfășurare a ,,Ștafetei pentru educație” au contribuit și Ada Filip, Adrian Băcneanu, Alexandru Miron, Alina Nițu, Andra Bucur, Aqua Carpatica, Asociația OvidiuRo, Asociația Act for Tomorrow, Autoklass, Bookster, Camelia Damian, Community Aid Romania, Cornel Paraschiv, Cristina Dan, Cristina Pătroescu, Dana Grădinaru, Daniel Vrăbioiu, Decathlon, Editura ALL, Florin Mija, Florin Olteanu, Fruteria, Gabriel Cateliu, Heidi, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al Județului Constanța, Ioana Ungureanu, Ionuț Ilie, Liviana Tănase, Mont Blanc Pictures, Oana Catargiu, Parmalat, Poliția Locală Castelu, Poliția Română, Primăria Castelu, Robert Tărpescu, Romstal, Sedra, Școala Gimnazială Nr. 1 Castelu, Vildan Üstündaǧ și mulți alți voluntari, cărora le mulțumim!

„Împreună prin sport la Castelu” este un proiect derulat de Asociația Reality Check și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu scopul de a atrage copiii către școală prin intermediul activităților sportive. În cadrul proiectului, 500 de copiii din Castelu, județul Constanța, participă la activități sportive gândite pe categorii de vârstă și în funcție de interesul copiilor. Activitățile au început în luna august și continuă până la sfârșitul lunii decembrie. Copii de diferite etnii și clase sociale din Castelu participă săptămânal la cluburi de fotbal, dans, mișcare și joacă. În toamna aceasta și în iarnă vor avea loc și două sesiuni de dezvoltare personală prin joc. Părinții sunt invitați să se implice direct în activități, să participe la sesiunile sportive și să discute cu instructorii despre evoluția copiilor. La fiecare întâlnire copiii primesc o gustare.

Castelu este o comună cu o populație foarte săracă de turci-romi, numiți horahai, unde aproximativ 600 de copii trăiesc în condiții de locuire și igienă precare. Majoritatea părinților horahai nu au avut ei înșiși acces la educație. Copiii vorbesc acasă turcește și nu știu românește când încep școala. Copiii nu sunt stimulați intelectual, iar nevoia lor de a participa la activități sportive, cluburi și jocuri este imensă. Proiectul „Împreună prin sport la Castelu” încurajează interacțiunile între copiii de etnii și din medii sociale diferite, pentru a stimula incluziunea și a crește sentimentul de apartenență la o comunitate.

Share this post

No comments

Add yours