Ora de Educație Rutieră, în 10 școli și grădinițe din județul Ilfov. 1250 de elevi și 250 de preșcolari au participat la acest program

Asociația EDIT continuă Programul ,,România în Siguranță” început în toamna anului 2019. Astfel, în perioada 1-13 martie 2021, prin proiectul ,,Ora de Educație Rutieră”, am ajuns în 10 unități de învățământ din județul Ilfov.

Programul ,,Ora de Educație Rutieră în Ilfov” este un proiect al Asociației EDIT, realizat cu sprijin de la Consiliul Județean Ilfov, prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București, proiect în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov și Ministerul Educației și Cercetării.
Cursurile sunt concepute astfel încât să-i antreneze pe copii să participe activ. Sunt susţinute de o echipă formată dintr-un poliţist rutier și un formator, au o durată de 50 de minute, după următoarea structură:

Activitatea 1 – Cunoașterea și prezentarea pe scurt a orei – 5 minute

Activitatea 2 – Învățarea elementelor care ne mențin în siguranță – 10 minute

Activitatea 3 – Pietonii și traversarea corectă a străzii – 10 minute

Activitatea 4 – Pasagerii și regulile de conduită în mașină – 10 minute

Activitatea 5 – Călătoriile în mijloacele de transport în comun și locurile de joacă –5 minute

Activitatea 6 – Discuții cu polițistul rutier – 10 minute.

Obiectivul programului este creșterea gradului de educație rutieră în rândul preșcolarilor, școlarilor din ciclu primar și cadrelor didactice din judetul Ilfov. Fiecare participant la program a primit la finalul cursului un Kit de Educație Rutieră compus din broșură A5 pentru părinți și elevi, carnet de pieton, insignă, breloc vestă reflectorizantă, mapă personalizată, suport de curs pentru cadrele didactice.

Conform Raportului Comisiei Europene despre statisticile privind siguranța rutieră pentru anul 2019, publicat la data de 11 iunie 2020, România se situează pe ultimul loc al clasamentului.

Astfel, România este cea mai nesigură țară în ceea ce privește siguranța rutieră cu 96 de decese la milionul de locuitori, cifră ce reprezintă aproape dublul mediei UE, care este de 51 de decese la milionul de locuitori. Mai mult, aceste cifre ridicate au impact și la nivel financiar, costurile sociale estimate ale accidentelor de circulație din România, conform Autorității Rutiere Române (A.R.R) – în temeiul prevederilor art. 27 din Legea 265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră, fiind în jurul valorii de 1.082.964,44 euro/deces și 168.569,09 euro/accident grav. Astfel, conform Buletinului Siguranței Rutiere din anul 2017, România cheltuie aproximativ 3 miliarde de euro cu victimele rezultate în accidentele rutiere grave.

Asociaţia pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului – EDIT este organizația non-guvernamentală care de-a lungul anilor a reușit să aibă un cuvânt important de spus în ceea ce privește siguranța rutieră:

„Implementăm încă din anul 2016 cel mai structurat proiect de educație rutieră intitulat: Ora de Educație Rutieră. Mă bucură faptul că Asociaţia pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului – EDIT este organizația nonguvernamentală care de-a lungul anilor a reușit să aibă un cuvânt important de spus în ceea ce privește siguranța rutieră. Datorită implicării echipelor noastre în această direcție, am ajuns la peste 100.000 de beneficiari în toată țara. Și nu ne oprim aici. Ne dorim ca proiectele noastre să aibă un impact național și pentru ca acest lucru să se întâmple ne dorim și avem nevoie de parteneriate sustenabile cu instituțiile din domeniul în care activăm. Credem cu tărie, că numai prin implicarea mediului public și privat, putem schimba statisticile sumbre privind siguranța rutieră din țara noastră’’, a declarat Liviu Zorilă, președintele Asociației.

Instituțiile de învățământ implicate în proiect sunt: Școala Gimnazială ”Prof. Ion Vișoiu” Chitila, Liceul Teoretic ”Ioan Petruș” Otopeni, Școala Gimnazială Gruiu, Școala Gimnazială Nr. 1 Berceni, Școala Gimnazială Nr.1 Nuci, Liceul Teoretic ”Horia Hulubei” Măgurele, Școala Gimnazială nr. 1 Buftea, Școala Gimnazială ”Ion Bădescu” Popești Leordeni, Liceul Teoretic ”Radu Popescu” Popești Leordeni, Școala Gimnazială nr. 3 Popești Leordeni.

Share this post

No comments

Add yours