O instituție de învățământ superior și un ONG lansează un program de leadership educațional pentru transformare sustenabilă

35,8% dintre copiii din România, adică 1,2 milioane, se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, mult mai grav decât în rândul adulţilor (30,2%).

În mediul rural, acest risc atinge procentul de 44,3% în cazul copiilor, adică 900.000 de copii. În ianuarie 2020, peste 275.000 de copii aflaţi la vârsta învăţământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la şcoală, iar abandonul şcolar anual a atins numărul de 45.000 de copii din ciclurile primar, gimnazial şi liceal (cf. conform datelor de la INS centralizate de Salvaţi Copiii, România).

Teach for Romania, în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea din București, a dezvoltat un program de formare profesională post-universitară în domeniul leadershipului educațional, construit pe nevoi concrete, care să ofere participanţilor oportunităţi de învăţare și de lucru colaborativ pentru a co-crea și pilota soluţii de schimbare care să implice toţi actorii relevanţi din eco-sistemul educaţional în care se dezvoltă copiii și tinerii.

„Este dincolo de orice îndoială faptul că există, atât în sistemul educaţional formal, cât și în mediul ONG, oameni foarte valoroși, cu potenţial crescut de a produce impact în beneficiul elevilor din școlile din medii vulnerabile. Iar pentru o astfel de misiune este nevoie de lideri care să aibă competenţele necesare pentru a genera și gestiona schimbări sustenabile, de tip eco-sistemic. Alături de experți în educație ai Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea București, am dezvoltat primul curs postuniversitar de Leadership Educațional pentru transformare sustenabilă și ne bucurăm că, împreună, vom forma liderii de mâine din sistemul educațional”, a declarat Iulia Pielmuș, Director executiv, Teach for Romania.

Structura și tematica programului Leadership educațional pentru transformare sustenabilă

Programul a fost structurat în trei module:

  • Modulul 1 – Leadership în educaţie, cu disciplinele: Reflexivitate și leadership educațional; Managementul carierei. Dintre aspectele abordate în acest modul menționăm: înţelegerea nevoilor și a valorilor personale; gestionarea energiei și a carierei; dezvoltarea abilităţii de a comunica asertiv și de a dezvolta relaţii colaborative în cadrul organizațiilor.
  • Modulul 2 – Abordare sistemică a inechităţii în educaţie, cu disciplinele: Sistemul educaţional și intervenţiile de schimbare sistemică și Probleme critice de sistem: inechitate și excluziune. Printre aspectele abordate se vor regăsi: sistemul educațional -viziune, mod de organizare, funcționarea sistemului național de educație; dezechilibrele sistemice (cum apar, cum pot fi gestionate); cum gestionăm sustenabil provocările create de discriminare și segregare; stereotipuri și prejudecăți cu privire la reușita elevilor.
  • Modulul 3 – Schimbare sistemică, cu disciplinele: Managementul schimbării – aplicaţii și instrumente; Cultura colaborării pentru schimbări sustenabile; Bune practici în schimbarea culturii organizațiilor educaționale. Vor fi dezvoltate strategii legate de generarea și gestionarea de schimbări sustenabile, de tip eco-sistemic, în educaţie, vor fi folosite instrumente de măsurare și monitorizare a efectelor și a impactului unei intervenţii eco-sistemice, vor fi explorate practici și instrumente specifice abordării agile, de tip colaborativ.

Programul aduce împreună, în premieră, formarea academică robustă, asigurată de un corp profesional de prestigiu al Facultăţii de Psihologie și Știinţele Educaţiei, Departamentul de Știinţele Educaţiei/Pedagogie, căruia i se alătură experți din domeniul schimbărilor sistemice în educație, și componenta practică, aplicativă, gestionată de specialiști în intervenții sustenabile în medii vulnerabile din comunitatea Teach for Romania.

Beneficiile acestui program unic de formare

Fiecare participant va dezvolta, pe parcursul programului, un proiect fezabil de intervenție, un prototip care va fi testat alături de practicieni cu experiență, adaptat nevoilor concrete ale instituției sau organizației în care activează. Participanții vor avea acces la o comunitate de agenți de schimbare în educație și la modele de bună practică. Este deschisă pentru cursanți astfel și posibilitatea de a contribui la o schimbare mai mare, de tip sistemic.

Acest program postuniversitar oferă absolvenților 18 credite universitare ECTS.

„Prin acest program, Departamentul de Științele Educației deschide o dublă perspectivă către mediul profesional: în primul rând, cea a programelor de studii post-universitare, ce răspund unor nevoi imediate, directe și pragmatice ale participanților la astfel de programe, profesioniști și practicieni maturi ai domeniului lor care doresc să-și extindă, aprofundeze și actualizeze cunoștințele și practicile în domeniul educației în cadrul organizațiilor din care provin, iar în al doilea rând, cea a colaborării inter-profesionale, respectiv parteneriatul dintre mediul universitar și mediul non-guvernamental, dintre cunoașterea de tip academic și intervențiile educaționale direct în mediile în care sunt identificate nevoi și probleme ce solicită noi moduri de gândire și noi moduri de acțiune. Este un program ce oferă avantajul învățării accelerate, intense, pe parcursul a 5 luni de zile, flexibilitate de participare prin abordarea de tip blended learning și utilizarea activității colaborative și co-creative prin diversitatea participanților și a profesorilor și formatorilor implicați. Sunt foarte entuziasmată și încrezătoare că vom trăi experiențe de învățare și dezvoltare foarte ofertante, atât la nivel personal, cât mai ales profesional, pentru a contribui la o educație care este mai aproape de cei care au cea mai mare nevoie de ea – copiii aflați în risc de excluziune, în risc educațional cu prejudicii pe termen lung, inclusiv la nivel social. Pregătirea liderilor educaționali pentru a conduce schimbări pe termen lung, cu impact și sustenabile este ceea ce ne-a motivat în construcția acestui program”, menționează Oana Moșoiu, coordonator program.

Programul are o structură hibrid, sesiuni online și fizice cu o propunere de 3 întâlniri offline. Cursul postuniversitar se desfășoară pe o perioadă de 5 luni și cumulează 375 de ore de studiu, dintre care 150 de ore pentru activităţi directe de formare și 225 de ore de pregătire individuală și de grup, lucru în comunitate, pregătirea proiectelor și evaluare. Costul programului este de 1.500 lei. Teach for Romania oferă un număr limitat de burse integrale sau parțiale, persoanelor care își doresc să se formeze ca lideri pregătiți să acționeze strategic, eco-sistemic. Solicitanții vor fi selectați pe baza motivației și a impactului pe care îl pot aduce în educație.

Programul are un număr limitat de 50 de locuri. Preînscrierea la program se face prin completarea unui formular online până pe 20 septembrie 2022. Candidaturile vor fi analizate iar rezultatele comunicate.

Vor fi comunicate ulterior și informațiile legate de înscrierea oficială la program, înscriere care se va realiza la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București.

Cine se poate înscrie în programul de formare?

Cadre didactice, lideri educaţionali, lideri de organizaţii din domeniul educaţiei, alături de absolvenţi de învăţământ superior (studii universitare), care doresc să desfășoare activităţi în domeniul educaţional, cu precădere în roluri de leadership și management educaţional în școli vulnerabile.

Share this post

No comments

Add yours