Google România oferă nu mai puțin de 500.000 de dolari pentru programul de dezvoltare regională Generația Tech, prin care tinerii cu vârste cuprinse între 15-24 de ani să-și dezvolte competențe digitale.
Dezvoltat de Digital Nation, proiectul vizează că peste 300 de tineri să dobândească abilități practice, necesare pe piața muncii. Proiectul se bucură de sprijinul Ministerului Educației Naționale.
Programele Generația Tech demarează în iulie 2019, iar tinerii de 15-24 ani se pot înscrie la una din cele două specializări de 12 luni: IT Literacy și Learn to Code. În primul an, programele vor fi accesibile în 3 orașe, iar participanții se vor putea conecta în Campusul digital sau vor putea accesa hub-urile locale înființate prin program, cu scopul de a ajuta comunitatea să se cunoască și să interacționeze.
Misiunea Google.org este de a susține organizațiile și comunitățile să își scaleze eforturile de digitalizare, în toate colțurile țării, oricât de remote ar fi acestea. Digital Nation se alătură astăzi grupului de organizații susținute de Google, fiind pentru prima oară când demarăm un proiect de o astfel de anvergură cu o țară din Europa de Est. 44% din populația Europei nu dispune de competențele digitale necesare în ziua de astăzi, de aceea Google susține partenerii locali în dezvoltarea programelor care vor crește forță de muncă digitalizată”, a declarat Liza Belozerova, Program Manager EMEA, Google.org.
Participanții vor urma ore interactive online, vor fi mentorați de specialiști din Cluj, Iași, București și din toate marile centre dezvoltate digital și se vor reuni la evenimentele locale Digital Nation. La finalul programului, tinerii vor parcurge o etapă de facilitare a angajării în roluri digitale, la nivel local și regional.
Înscrierile la specializările Generația Tech sunt deschise în perioada mai-iunie 2019, pe site-ul comunității.
Programele Generația Tech sunt dezvoltate folosind metodologii de predare ale Digital Nation, comunitate născută în București, care experimentează și inovează în sfera educației din 2013 .