Digital Citizen continuă programul de educaţie digitală a vârstinicilor

Noi grupe de alfabetizare digitală pentru seniori încep în această lună.
Programul Digital Citizen oferă acces la lumea online inclusiv persoanelor vârstnice, cele mai expuse riscului de izolare digitală.

ECDL Romania continuă programul de educaţie digitală pentru seniori prin parteneriatul încheiat cu Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti (CSMB).

Digitalizarea nu trebuie să lase pe nimeni în urmă!

Timp de o lună, fiecare dintre vârstnicii ce vor participa la Digital Citizen va învăţa elementele de bază ale folosirii computerului şi Internetului, fiind sprijiniţi să devină utilizatori independenţi ai acestor instrumente. Vor reuşi astfel cu toţii să devină mai activi, să comunice mai mult şi mai uşor cu cei dragi şi să capete încredere în folosirea serviciilor din spaţiul virtual, ce le vor îmbunătăţi semnificativ viaţa de zi cu zi. În plus, vor putea apoi să navigheze în lumea digitală în siguranţă, fără a cădea cu uşurinţă victime pericolelor cibernetice sau informaţiilor şi ştirilor false.

La cele 4 noi grupe, care încep pregătirea pe 20 septembrie la spaţiul educaţional ECDL EduHub din Veranda Mall, vor participa seniori din reţeaua Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti.

Programul ECDL Digital Citizen urmăreşte să îi introducă pe terenul digital pe cât mai mulţi seniori, prin intermediul unui modul de certificare a competenţelor de literaţie digitală, recunoscut european şi internaţional.

Este limpede că digitalizare fără competenţe digitale nu există. Orice investiţie în tehnologie poate fi eficientă doar dacă este dublată de programe relevante de competenţe digitale. Serviciile de e-guvernare, e-commerce, e-banking, e-health etc. reclamă aptitudini digitale elementare pentru întreaga populaţie. Numai aşa societatea chiar se va bucura de avantajele tehnologiei, calitatea vieţii va creşte şi ne vom raporta la un proces real de tranziţie digitală.

ECDL Romania a pornit programul pilot Digital Citizen în luna aprilie a acestui an pentru persoanele vârstnice din centrele de zi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială – DGASPC Sector 2. Până acum deja 6 grupe de seniori din comunitate au finalizat cu succes primul program de alfabetizare digitală care şi-a propus să îi aducă pe seniori alături de noi în lumea online.

Digital Citizen este special dezvoltat de către ECDL Foundation pentru a răspunde nevoilor de astăzi ale persoanelor care nu au nicio experiență în domeniul computerelor și al Internetului. Acestea riscă să fie izolate în afara societăţii digitale, fără a beneficia de toate oportunităţile digitalizării ce pot îmbunătăţi semnificativ viaţa.

Digital Citizen ajută la îndepărtarea fricii de a folosi un computer printr-o abordare simplă, foarte prietenoasă, de educare a persoanelor în abilitățile de bază ale utilizării unui computer, e-mail și Internet.

Share this post

No comments

Add yours