„Coffee 2 Go” susține artiștii români prin expunerea lucrărilor pe paharele de cafea

Lanțul de cafenele „Coffee 2 Go” a lansat în această lună, odată cu redeschiderea tuturor locațiilor, un nou design pentru paharele de cafea – o ilustrație, realizată de tânărul designer român, Raluca Porumbacu, ce simbolizează dorul de momentele simple, care ne-au lipsit în perioada de izolare.

Scopul noului design este de a empatiza cu consumatorii și de a comunica direct cu aceștia prin intermediul designului de pe pahar, fiind sub forma unui dialog între „Coffee 2 Go” și consumator, întrebându-l de ce i-a fost dor cel mai mult în perioada în care a stat acasă – de un weekend în Vama Veche, de școală sau de sedințele din companie, ilustrația fiind segmentată în trei părți ce vizează principalele categorii de consumatori ale lanțului de cafenele.

“Ne-am dorit un pahar prin care să sărbătorim ieșirea din izolare, iar propunerea colegilor francizați a fost transpusă în culoare prin filtrul viziunii artistice a Ralucăi Porumbacu, aceasta reușind să surprindă simbolic aspecte mici, de rutină, cărora poate nu le dădeam importanță, dar care acum realizăm ca ne-au lipsit atât de mult.

Cred că, indiferent de latura profesională, hobby-uri sau stil de viață, oricare dintre noi se poate identifica cu măcar una din cele trei secțiuni ale lucrării. Impactul asupra consumatorilor a fost neașteptat, de la bucurie exprimată prin lacrimi la fotografii și selfie-uri în online, de la nostalgie la planuri și promisiuni. La un moment dat, părea că nici nu mai contează ce au în pahar”, a spus Vlad Timaru – cofondator „Coffee 2 Go”.

Inițiativa „Coffee 2 Go” de a promova artiștii români a început din 2017, când au avut primul design al paharelor de cafea inspirat din lucrarea „Swing” a artistei Andreea Macovei, ulterior având un design inspirat din lucrarile lui Sebastian Rațiu, Livia Elena Greaca și Sorin Crețu. Încă de la început, „Coffee 2 Go” a mizat pe asocierea cu arta contemporană pentru a oferi consumatorilor o dublă experientă, provenită atât din gustului băuturilor, cât și vizuală, datorită designului paharului. Astfel, paharul se transformă dintr-un consumabil într-un accesoriu, iar cafeua nu doar se savureaza, ci se și poartă.

„Deși mulți dintre noi privim cafeaua ca pe un obicei sau tabiet zilnic, prăjirea și prepararea acesteia poate fi considerată o artă în sine (de aici și denumirea de „latte art”). Cei mai buni barista sau prăjitori de cafea duc activitatea lor la nivel de artă și către acea direcție tindem și noi, prin produsele pe care le creăm”, a spus Vlad Timaru – cofondator „Coffee 2 Go”.

„Coffee 2 Go” este un lanț de francize, lansat în 2013 de către Vlad Timaru, împreună cu Iuliana Timaru și Mircea Rădulescu, deschizând până în prezent 43 de unități, dintre care aproximativ 80% fiind în regim de franciză, cu un design unic al cafenelelor, care apar sub forma unui pahar supradimensionat de cafea, denumit „Kiosk”, poziționat în locații stradale, cât și a celor „Inside” cu un design de interior versatil.

Share this post

No comments

Add yours