Cărtureşti anunță parteneriatul cu R-CREATE, singurul ambalaj returnabil pentru comerțul online

Start-up-ul R-CREATE devine din 21 septembrie unic furnizor de smart packaging pentru Cărturești.ro. R-CREATE oferă singura soluție de ambalaj returnabil pentru comerțul online, fapt care contribuie la diminuarea semnificativă a cantităţii de ambalaje de unică folosinţă şi reprezintă un prim pas important spre reducerea poluării.

Începând cu data de 21 septembrie, clienţii care comandă de pe carturesti.ro pot opta pentru livrarea comenzii în ambalajul returnabil R-CREATE. Astfel vor putea contribui cu un efort minim la diminuarea risipei de ambajale, alegând împachetare returnabilă pentru comenzile plasate online. Opțiunea este valabilă pentru comenzile de cărți si vine cu un cost modic pentru client, care acoperă atât ambalarea eco-friendly, cât și returul ambalajului prin intermediul curierului.

Procesul este simplu: produsele sunt aduse clientului de către curier în ambalajul lor primar şi sigilate în ambalajul returnabil R-CREATE. Clientul desigilează, preia produsul și înmânează ambalajul returnabil R-CREATE curierului. Astfel, ambalajul reintră în circuitul de livrare şi astfel prin procedura standard de retur, poate fi refolosit chiar şi de peste 20 de ori. La finalul ciclului de viata al fiecarui ambalaj, R-CREATE asigură colectarea si reciclarea lui.

„Ne bucură intrarea solutiei R-CREATE in oferta standard a Cărturești.ro, mai ales că aceasta vine ca rezultat al unui test pilot extrem de fructuos, realizat acum 3 luni. Ambalajul R-CREATE reprezintă o soluție de eliminare a supraambalării și a deșeurilor rezultate din asta, oferind clienților atât o experiență îmbunătățită de cumparare, cât și minimizarea efectelor negative asupra mediului”, a declarat Linda Vasilescu, founder R-CREATE.

„Ambalajul R-CREATE este un nou pas pe care alegem să îl facem pentru a scădea impactul asupra mediului. Suntem și vom continua să fim activi in viața comunității, și încercăm permanent să contribuim cu ceva în plus. După testul pilot desfășurat în luna iunie suntem încrezători că publicul este pregătit pentru o schimbare de paradigmă”, spune Adrian Păun, Online Marketing Manager Cărturești.

Start-up-ul R-CREATE lucrează la această soluţie încă din 2019, când a câştigat premiul pentru cea mai bună idee în domeniul reciclării, la un accelerator de profil organizat de Impact Hub şi PepsiCo.

În contextul problemei poluării, care devine tot mai apăsătoare pentru companii şi guverne deopotrivă, nevoia de astfel de soluţii a devenit tot mai stringentă, în special pentru retailerii tradiţionali şi online. Această nevoie este subliniată şi de faptul că, din 2021, intră în vigoare norma europeană care interzice folosirea plasticului de unică folosinţă.

R-CREATE estimează că va ajunge să înlocuiască anual peste cinci milioane de ambalaje de unică folosinţă cu această soluţie. Concepte similare exista deja în SUA, dar și în Olanda, Finlanda sau Franța.

Din echipa R-CREATE fac parte Linda Vasilescu (fondator), Adina Huma si Bernhard Lutzer co-fondatori.

R-CREATE este solutia de impachetare eco friendly, creată special pentru comercianții online, prin care ambalajele de unică folosinţă aferente livrărilor sunt înlocuite cu un ambalaj returnabil şi refolosibil.

Ideea s-a născut în cadrul Impact Hub, ca proiect de cercetare referitor la o soluţie de economie circulară care să aibă efect într-adevăr relevant pentru mediu.

Oamenii din spatele R-CREATE sunt o echipă de profesionişti cu experienta in consultanta strategica, logistică, marketing, digital growth si cercetare stiintifica in fizica materialelor.

Share this post

No comments

Add yours