Caravana „Fii pregătit!”, din nou la drum! Va ajunge în peste 70 de localități din toată țara

Caravana ”Fii pregătit!”, ce are ca scop instruirea populației pentru a face față în cazul unor situații de urgență va ajunge, pentru al patrulea an consecutiv, în peste 70 de localități, până la sfârșitul anului 2019.

Caravana este un proiect al Departamentului pentru Situații de Urgență, derulat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și susținut de Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România. Până acum, investiția Fundaţiei Vodafone România în proiect a ajuns la 400.000 de euro, dintr-un buget total de aproximativ 520.000 de euro.

În perioada martie – mai 2019, Caravana „Fii pregătit!” se va opri în București și alte 24 de localități din 9 județe ale țării. În luna martie, va ajunge în Slobozia, Fetești, Cluj-Napoca, Anina, Oravița, Sibiu și Copșa Mică.

Din 2016, anul în care a fost lansată, până acum, caravana a parcurs peste 47.000 de kilometri și a ajuns în 134 de localități din toate județele țării. Mai mult de 900 de voluntari, paramedici și formatori ISU au participat activ la instruirea a peste 31.000 de persoane, în cadrul celor 1.360 de sesiuni de instruire. Numărul total al beneficiarilor se ridică la peste 150.000 de persoane, care sunt acum informate și știu să reacționeze mai bine în fața unei situații de urgență.

Caravana constă ȋn deplasarea unui centru mobil, construit pe structura unui tir, în care este amenajată o sală de curs cu o capacitate de 40 de persoane, dotată cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor necesare. Cursurile se adresează atât populaţiei, cât şi profesioniştilor din sistemul de urgenţă și sunt susţinute de formatori specializaţi, angajați ai IGSU. Modulul de instruire include o parte de informare teoretică și o sesiune ȋn care paramedicii SMURD fac demonstrații practice interactive. Detalii despre calendarul caravanei și formularul de înscriere pentru participarea la cursuri pot fi găsite atât pe site-ul http://fundatiapentrusmurd.ro/, cât şi în aplicaţia mobilă a Departamentului pentru Situații de Urgență, disponibilă în Apple Store și Google Play.

Share this post

No comments

Add yours