BCR, cursuri de educaţie financiară pentru 50.000 de români

Banca Comercială Română declară octombrie Luna Educaţiei Financiare şi îşi propune să ofere cursuri de educaţie financiară pentru 50.000 de români, conform unui comunicat.

BCR susţine că vine în ajutorul românilor cu un program intens şi variat cu activităţi financiare pentru toate grupele de vârste.

Astfel, în octombrie, profesorii de educaţie financiară a BCR vor susţine ateliere la nivel naţional, în fiecare zi a lunii, cu scopul de a-i ajuta pe români să-şi înţeleagă mai bine deciziile financiare.

Pe lângă atelierele de la sediile BCR, profesorii Şcolii de Bani vor mai fi prezenţi şi în companii şi instituţii, unde vor susţine ateliere angajaţilor, în universităţi, licee şi şcoli, dar şi în mai multe oraşe din ţară cu caravana FLIP.

În continuarea acestui demers, BCR lansează şi provocarea online #31dayschallenge unde toţi cei interesaţi de sfaturi financiare practice şi utile se pot înscrie la un newsletter special pe scoaladebani.ro şi vor primi zilnic câte un sfat financiar creat de profesorii BCR.

Pentru a atrage atenţia asupra nevoii de educaţie financiară în România şi pentru a anunţa finalizarea Lunii Educaţiei Financiare, pe 31 octombrie, de la ora 11:00, BCR anunţă Ora educaţiei financiare şi ne invită pe fiecare dintre noi să ne acordăm un răgaz pentru a ne gândi la deciziile noastre bugetare şi cum ne influenţează acestea viaţa.

Pe parcursul acestei ore, vor fi susţinute ateliere de educaţie financiară simultan în întreaga ţară. Toţi cei care sunt interesaţi să se alăture proiectului şi să organizeze ateliere în şcoala sau compania lor se pot înregistra direct pe website-ul programului sau pot trimite un email pe adresa scoaladebani@bcr.ro

Conform comunicatului, prin toate activităţile desfăşurate în cadrul programului Şcoala de Bani, BCR întăreşte promisiunea de a fi un educator financiar responsabil pentru români şi vizează creşterea nivelului de educaţie financiară în rândul populaţiei de toate vârstele.

BCR menţionează că un studiu efectuat în Uniunea Europeană a plasat România pe ultimul loc în ceea ce priveşte educaţia financiară. Românilor le lipsesc noţiunile financiare de bază care i-ar ajuta să îşi administreze eficient bugetul personal, de aceea, astfel de cursuri gratuite reprezintă un prim pas în creşterea nivelului lor de educaţie financiară.

“Este extrem de important să avem educaţie financiară pentru a ne putea îndeplini visurile şi a ne bucura de o calitate bună a vieţii. Orice decizie financiară pe care o luăm ne poate influenţa modul de viaţă, de aceea trebuie să conştientizăm pe ce se duc banii noştri şi ce am putea face mai bine pentru a-i gestiona responsabil.

Educaţia financiară este o nevoie a românilor, tocmai de aceea, prin toate acţiunile pe care le întreprindem prin programul Şcoala de Bani, vrem să facem o schimbare în bine în vieţile tuturor celor interesaţi”, spune Nicoleta Deliu, coordonatoarea programului Şcoala de Bani.

Şcoala de Bani este cel mai amplu program de educaţie financiară din România. În ultimii trei ani, peste 1.000 de angajaţi ai BCR au devenit, în mod voluntar, profesori de educaţie financiară şi au reuşit să ofere astfel de cursuri gratuite către aproximativ 320.000 de români – copii, tineri şi adulţi. Cei interesaţi se pot înscrie la cursuri prin completarea formularului disponibil pe www.scoaladebani.ro, dar şi în sucursalele judeţene BCR.

Toate studiile desfăşurate în ultimii doi ani, indiferent de sursă, arată că românii se află pe ultimul loc la educaţie financiară în Europa. Ultimul studiu realizat de Banca Mondială la nivelul Uniunii Europene şi prezentat în cadrul celei de a doua ediţii a European Money Week din 2018 a plasat România pe ultimul loc din 127 de ţări calificate ca răspunsuri, cu un procentaj de 22%, în condiţiile unei medii europene de 55%, informează Agerpres.

Share this post

No comments

Add yours