Academia Minților Creative, programul de educație financiară și antreprenorială desfășurat de UniCredit Bank continuă în mediul online

Academia Minților Creative, programul de educație financiară și antreprenorială inițiat acum trei ani de UniCredit Bank, se adaptează contextului actual și digitalizează cursurile pentru a continua să fie alături de antreprenori.

Astfel, joi, 7 mai, va debuta prima ediție a Academiei Minților Creative în format online, printr-un webinar cu Dan Bucșa, economistul-șef al UniCredit Bank pentru Europa Centrală și de Est, pe tema „Provocări financiare pentru antreprenori și posibile soluții”. Programul va continua cu alte cinci webinarii construite în jurul unor subiecte esențiale pentru supraviețuirea și dezvoltarea unei afaceri: adaptare business plan la noul context, adaptare strategii de comunicare și repoziționare, fiscalitate – provocări și oportunități, motivarea echipei. Antreprenorii se pot înscrie începând cu data de 4 mai în mod gratuit, prin completarea formularului disponibil pe www.unicredit.ro/AcademiaMintilorCreative.

„Antreprenoriatul este unul dintre domeniile care resimt puternic impactul pandemiei, iar multe companii sunt nevoite să adopte rapid schimbări importante în modul în care își desfășoară activitatea pentru a se adapta acestei noi realități. Vrem să le rămânem aproape, așa cum le-am fost în toți cei trei ani de Academie, să le oferim informații care să îi ajute să înțeleagă mai bine provocările pe care le au în față și să găsească soluțiile pentru a-și continua activitatea și dezvoltarea. Mentorii vor construi, de această dată în mediul online, un program complex, cu teme relevante din domenii variate și vor răspunde la întrebările cursanților, oferindu-le acestora o platformă de lucru valoroasă și o experiență educațională completă” a declarat Cătălina Roman, Director Identitate și Comunicare în cadrul UniCredit Bank.

Sesiunile online săptămânale vor fi susținute de către mentori cu experiență extinsă, specialiști din bancă și profesioniști din domenii esențiale pentru antreprenori:

  • Dan Bucșa – Economist-șef UniCredit Bank pentru Europa Centrală și de Est
  • Tim Howes – Expert certificat în metodologia de project management agil „Scrum” și coaching de echipe (curs în limba engleză)
  • Silvia Pop – Trainer Sales Force UniCredit Bank
  • Aneta Bogdan – Consultant Branding și autoarea cărții „Branding pe frontul de Est”
  • Luisiana Dobrinescu – Avocat fondator Dobrinescu Dobrev
  • Ștefan Chirițescu – Director de strategie Kubis Interactive

„În 2020, Europa Centrală și de Est se va confrunta cu cea mai însemnată recesiune a secolului. Scenariul cel mai bun este cel în care restricțiile sunt eliminate gradual, pe parcursul verii, iar activitatea economică începe să își revină. În acest context, antreprenorii au nevoie de ajutor pentru a-și planifica și adapta business-urile la noul normal. La sesiunile online ale Academiei Minților Creative vom prezenta antreprenorilor care sunt lucrurile pe care le pot afla acum și cum pot ajunge la un plan pentru momentul revenirii”, a declarat Dan Bucșa, economistul-șef al UniCredit Bank pentru Europa Centrală și de Est

Academia Minților Creative este un program de educație financiară și antreprenorială organizat de UniCredit Bank. Alături de Barometrul Minților Creative (prima cercetare din România asupra obstacolelor și perspectivelor antreprenorilor creativi), Miercurea Minților Creative (primul festival de shopping și socializare dedicat afacerilor creative), Ghidul 24/7 și Pachetul Creativ, acesta face parte din platforma UniCredit Bank de susţinere a micro-antreprenorilor din industrii creative din România.

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană de succes, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate şi de Investiţii, care oferă o rețea unică vest, central şi est europeană bazei sale de clienți. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

 

 

Share this post

No comments

Add yours