Nu mai puțin de 350 de persoane fără venituri ori asigurări medicale din București, care sunt înscrise la Policlinica Socială Baba Novac vor fi incluse într-un program dedicat îmbunătățirii calității vieții, totul grație unei campanii derulate de Fundația Inovații Sociale Regina Maria și Kaufland.
Programul ”Șanse la o nouă viață” se va derula pe parcursul unui an de zile și își propune acordarea a aproximativ 1500 de consultații și tratamente stomatologice complexe prin care acești pacienți să obțină o dantură sănătoasă. Dintre cele 350 de persoane care vor primi îngrijiri stomatologice, 120 dintre aceștia vor participa în paralel și la ședințe de psihoterapie și consiliere, aceste servicii venind în completarea celor stomatologice, oferindu-le astfel încredere în propriile forțe.
”La Kaufland România încurajăm populația să aibă un stil de viață sănătos și ne implicăm cu entuziasm în proiecte în care grija pentru sănătatea fiecărei persoane este prioritară. Astfel, programul ”Șanse la o nouă viață” este în perfect acord cu strategia de CSR a companiei noastre și ne bucurăm să aducem zâmbetul pe fețele a 350 persoane care vor beneficia de îngrijiri stomatologice.”, a declarat Anna Katharina Scheidereiter, manager CSR Kaufland România.
De asemenea, și Cristiana Mateoiu, directorul Fundației Inovații Sociale Regina Maria, a vorbit despre acest proiect: ”Schimbarea produsă în sănătatea orala și emoțională a acestor oameni este esențială, le putem crește șansele de a-și găsi un loc de muncă, de a-și schimba statutul de membri pasivi în membri activi ai societății, de a deveni sprijin real pentru copiii lor!”
Fundaţia Inovații Sociale Regina Maria este o organizație neguvernamentală care oferă, de peste 6 ani, o gamă largă de servicii medicale gratuite persoanelor fără venituri şi asigurări medicale si la preturi foarte mici persoanelor cu venituri sub 800 de lei/luna. În plus, în cele două centre educaționale din Clinceni și Băneasa vin zilnic peste 150 de copii din familii defavorizate unde sunt întâmpinați de mai bine de 15 dascăli angajați și voluntari. In 2017, fundația a lansat opt programe medicale — Împreună pentru acces la sănătate, Împreună pentru mame și copii sănătoși, Cancerul nu ne mai desparte, Împreună oferim sănătate și demnitate, Împreună pentru sănătate și speranță, Împreună pentru inimile pacienților sociali, Zâmbete pentru mame și copii dar și continuarea celor din anii trecuți Programul pentru Sănătatea Femeii, Programul Dentist pentru copiii pacienților sociali și Programul de Grup suport psihologic pentru femeile bolnave de cancer.