Cea de-a cincea ediție a Marathon des Sables, concurs desfășurat în Sahara marocană, s-a încheiat cu bine pentru Paul Dicu, care a reușit și în acest an să alerge cei 250 de kilometric pentru a strânge fonduri pentru copiii bolnavi de inima de care se ocupă Asociaţia Inima Copiilor.
Mai mult de atât, efortul lui a fost dublat cu energie și entuziasm de 1.454 de oameni s-au alăturat demersului său. Astfel, chiar în timp ce el alerga în Sahara, în parcuri, pe străzi, în săli de sport, alergători amatori din toată lumea au alergat în pas cu el, reuşind să adune cu paşii lor, kilometru după kilometru, un total de aproape 23.000 km care vor fi răsplătiţi de NN România cu o donatie de 20.000 de euro pentru Inima Copiilor.
”Pentru al patrulea an consecutiv am alergat pentru Inima Copiilor în pas cu Paul. Am ales să susţinem cauza Asociaţiei Inima Copiilor fiind convinşi că proiectele iniţiate, fie că vorbim de modernizarea secţiilor din spitalele publice sau misiunile medicale, pot duce la un nivel superior calitatea serviciilor medicale de care beneficiază copiii cu afecţiuni cardiace. Ne-a impresionat numărul mare de oameni care au alergat săptămâna trecută şi ne bucurăm că printre ei au fost şi mulţi colegi de la NN România”, a declarat Carmen Soare, Director Marketing NN România.
De asemenea, cursa a fost încheiat cu bine și de cătrei ceilalți români: Marian Vasile, la prima participare, dedicată tot Asociaţiei Inima Copiilor, cu susţinerea Philips România, Cristian Craitasi şi Andrei Gligor care, tot la prima participare în sprijinul Pădurii Copiilor, a reuşit o clasare excelenţă.
Paul Dicu a încheiat pentru a cincea oară această competiţie, socotită drept cea mai dificilă cursa de anduranţă din lume, care şi-a purtat participanţii, pe parcursul a 6 zile, peste 249.4 de kilometri de dune, creşte muntoase, ueduri şi grohotişuri în deşertul marocan.