Și copiii instituționalizați merită un 10!

Peste 1.000 de copii şi tineri instituționalizați și din medii defavorizate din București, Ilfov, Cluj și Timiș au avut acces timp de un an la o serie de activități educative, organizate de peste 700 de voluntari, în cadrul proiectului „Ajungem MARI și Puternici”.

Copiii din sistemul de protecție au nevoie de ajutor suplimentar pentru a-și atinge și chiar depăși potențialul și pentru a-și îndeplini visul.

Proiectul a fost derulat de Ajungem MARI, cel mai mare program educațional național în sprijinul copiilor din sistemul de protecție, și a fost susținut de United Way România. Scopul a fost de a dezvolta abilitățile copiilor abandonați, de a le crește încrederea în sine și de a le îmbunătăți performanțele școlare prin ședințe de pregătire școlară, ajutor la teme, ateliere creative și de cultură generală, susținute săptămânal de voluntarii asociației. De altfel, și voluntarii care lucrează cu copiii au beneficiat de traininguri și suport.

Cei 45.000 de copii din sistemul de protecție POT, dar au nevoie de puțin ajutor

Toți copiii au dreptul la educație, însă copiii instituționalizați pleacă la drum cu șanse inegale, din cauza lipsurilor de natură emoțională. Din cauza faptului că nu se dezvoltă într-un mediu iubitor, care să le ofere siguranță, nu se pot concentra pe educație așa cum ar fi nevoie și de cele mai multe ori nu-și ating potențialul. Nevoia de educație este mare, în acord cu statisticile: sunt aproximativ 45.000 de copii în sistemul de protecție, iar 9.000 intră anual în sistem, ca urmare a abandonului, sărăciei sau tragediilor care le lovesc familiile.

Rezultatele obținute în cele 12 luni ale proiectului arată încă o dată că tinerii și copiii abandonați au nevoie doar de puțin ajutor pentru a-și transforma lipsurile în șanse și oportunități. În total, 650 de copii și tineri au beneficiat de lecții, meditații și pregătire școlară cu voluntarii, 550 de copii și-au îmbunătățit rezultatele școlare, iar 650 și-au îmbunătăți abilitățile la scris și citit.

„La început, recunosc că încercam să îl ajut să câștige câte un joc. Părea că îi este greu și știam că dacă va pierde, va fi frustrat. Astăzi nu mai este nevoie de acest ajutor. Câștigă liniștit la jocurile de memorie și la cele care testează viteza de reacție. La capitolul creativitate, este de neoprit. Are capacitatea de a vorbi și zece minute despre o altă planetă sau despre orice alt subiect necesar în jocul respectiv. A realizat că poate să primească atenție fiind el însuși, gândind și acționând în consecință”, spune Aurora, voluntar Ajungem MARI.

Educație pentru protecția mediului și pentru viața după ieșirea din sistem

Peste 550 de copii din București, Cluj și Timiș au participat la ateliere creative, de dezvoltare personală și de educație pentru protecția mediului, organizate de voluntari cu sprijinul United Way. Copiii au beneficiat de kituri cu materiale pentru pictură și colaje, crafting, activități sportive (mingi, palete de badminton și frisbee-uri), puzzle-uri 3D din lemn și mini kituri de plantat fructe și legume.

„Echipa Ajungem MARI pregătește un suport de curs pe tema “Educație pentru mediu”, care este distribuit în rândul voluntarilor pentru a-l pune în practică împreună cu copiii și adolescenții. Cursul este împărțit în mai multe ateliere menite să îi ajute pe copii să identifice și să înțeleagă de ce este important să protejăm mediul, să colectăm selectiv și să reciclăm și să aibă grijă să adopte un stil de viață sustenabil”, afirmă Vivianda Nicolae, Vicepreședinte Ajungem MARI și coordonator proiect.

În cadrul acestor ateliere, copiii și tinerii sunt ajutați să devină mai încrezători în forțele proprii, mai determinați și ambițioși, își descoperă calitățile și limitele. Pe termen lung, îi ajută să obțină independență emoțională după ce părăsesc sistemul de protecție.

„Aceste activități îi ajută enorm să aibă o sarcină clară, dar cu libertate de exprimare, oferindu-le idei concrete, dar încurajându-i constant să-și lase liberă imaginația. Rezultatele muncii lor sunt impresionante și arată cât de frumos și sensibil este sufletul fiecăruia dintre ei”, declară Miruna Nanu, consilier educațional Ajungem MARI.

Creștem voluntari pentru copiii abandonați

Cei 1.400 de voluntari Ajungem MARI „lucrează” cu inimi fragile, aşa că este nevoie de empatie, de dorinţa de a avea impact real în societate și de asumare. Oamenii care aleg să fie voluntari pentru copiii instituționalizați își doresc cu adevărat acest lucru și își asumă responsabilitatea acestei misiuni pentru cel puțin 8 luni. Foarte mulți dintre voluntarii Ajungem MARI „se înrolează” însă an de an în acest program.

Cu susținerea United Way, Ajungem MARI a organizat traininguri pentru 257 de voluntari noi, plus alți 142 de voluntari cu experiență, care au decis să rămână alături de copii. Iar în cele 12 luni, au fost implicați 724 de voluntari care au avut grijă de copii din 59 de centre, căsuțe și apartamente de tip familial.

Prima lecție pe care au învățat-o viitorii voluntari în cadrul trainingurilor este că vor dărui timp, cunoștințe și atenție, încurajându-i în permanență pe copii și nelăsându-se descurajați de refuzul lor. Din nefericire, copiii din sistemul de protecție au stima de sine foarte scăzută, iar uneori se împotrivesc activităților propuse, din cauză că nu înțeleg ce li se cere sau de teamă că nu o să facă față.

„Ne propunem și în următoarea perioadă să organizăm training-uri pentru voluntari care să îi ajute în activitatea lor. Ne vom concentra eforturile pentru a le pune la dispoziție cât mai multe idei și materiale pentru a desfășura activități cu copiii și pentru a fi un modul cât mai fructuos de toate părțile. Totul pentru a organiza cât mai multe ateliere în vederea dezvoltării educației copiilor și a creării unei legături strânse între aceștia și voluntari”, menționează Vivianda Nicolae, Vicepreședinte Ajungem MARI și coordonator proiect.

Share this post

No comments

Add yours