SaveMob Group va derula, în perioada 15 august-15 noiembrie, programul ”Reciclare prin recondiționare”, un program educațional ce a fost creat cu scopul de a sprijini păstrarea obiectelor vechi și reintroducerea lor în circuitul curent.
Astfel, acest program va fi derulat timp de patru luni, în București, iar în viitor ar putea să ajungă în alte orașe mari.
Programul de responsabilitate socială ”Reciclare prin recondiționare” va avea două componente educaționale: pe de o parte va fi realizată o campanie de educare a publicului în vederea reciclării și recondiționării mobilierului vechi și vor fi transmise către mass-media și publicul larg materiale informative despre recondiționarea mobilierului, fotografii din atelier, precum și sfaturi despre folosirea și modificarea mobilierului vechi. A doua componentă educațională, cu tema ”Viața secretă a mobilierului nostru”, va include scrierea unor povestiri cu impact emoțional adresate cititorilor și oferite gratuit spre publicare partenerilor media ai proiectului, pe durata proiectului.
”Mobilierul vintage este un mobilier cu suflet… încorporează în el amintirile și sentimentele noastre, comori neprețuite ale sufletului nostru. Recondiționarea pieselor moștenite de la părinți este mai mult decat o datorie morală. Este o modalitate de a ne arăta respectul și admirația pentru munca înaintașilor noștri, pentru activitățile atât de minuțioase care ne-au lăsat adevărate ”perle” ale locuințelor. Dacă le-am ignora, ar fi ca și cum ne-am pierde o părticică din suflet împreună cu cele mai dragi amintiri ale existenței noastre. Indiferent de valoarea lor de piață, piesele de mobilier moștenite sunt valoroase prin amintirile pe care le înmagazinează. Prin urmare, nu le disprețuiți pentru felul cum arată! Au trecut ani peste ele și le-au marcat. Dar dacă le aduceți la noi, ne vom strădui să le oferim o față nouă și o nouă viață sau le putem transforma și adapta la locuințele moderne. Totul este să ne dorim să le salvăm de la uitare”, a declarat Mihai Save, Managing Director SaveMob.
Reciclarea mobilierului protejează mediul înconjurător prin reducerea cererii pentru lemn, metale și materiale plastice, evitându-se aruncarea unor cantități mari de deșeuri la gropile de gunoi și reducând emisiile de carbon asociate cu fabricarea mobilei. Lemnul reciclat are avantajul unui conținut de umiditate mai mic (aproximativ 20%) în comparație cu lemnul nou (aproximativ 60% la 70%), ceeea ce determină o durabilitate mai mare. Lemnul vechi este foarte scump deoarece crapă foarte greu pentru ca e deja foarte uscat. Din aceste motive, reciclarea mobilierului prin recondiționare este foarte valoroasă și presupune repararea unui obiect și repunerea lui în circulație, uneori adaptându-l la mobilierul modern. Totodată, înfățișarea mobilei poate fi schimbată prin recondiționare, chiar daca e zgâriată sau și-a pierdut luciul.