Ela Crăciun, prezentatoarea emisiunii “Numai de bine”, de la Antena 3, a lansat leapșa faptelor bune. Până-n seara de Ajun, Ela Crăciun îi provoacă pe internauți să facă fapte bune și să-și îndemne și ceilalți prieteni de pe Facebook să le urmeze exemplul.
ROMÂNIA RESPONSABILĂ. Cei care fac fapte bune trebuie să facă o fotografie şi să dea provocarea mai departe, la încă cinci prieteni, printr-o postare pe reţelele sociale. Ei vor folosi hashtagul #faptebune.
ROMÂNIA RESPONSABILĂ. Ela Crăciun a scris pe blogul său calendarul faptelor bune:
10 decembrie
Intră într-o librărie, alege o carte, pune în interior 20 lei și un bilet: “cartea aceasta e de la mine. Să te bucuri de ea!”
11 decembrie
Sună un professor, un mentor cu care nu ai mai vorbit de mult timp și mulțumește-i pentru ceea ce ai devenit.
12 decembrie
Cumpără un meniu de prânz și oferă-l unui nevoiaș.
VEZI ȘI: DB SCHENKER OFERĂ O NOUĂ VIAȚĂ OAMENILOR STRĂZII
13 decembrie
Trimite un desert la masa vecină.
14 decembrie
Pune pe oglinda de la baie, de la serviciu, postituri cu mesaje frumoase sau sloganuri pozitive.
15 decembrie
Lasă monede într-un automat de cafea.
16 decembrie
Ca să îl înveselești, trimite unui prieten un video amuzant.
17 decembrie
Bate la trei uși și dăruiește câte un desert.
18 decembrie
Alege o fotografie în care ești cu mai mulți prieteni, fă copii pentru fiecare, înrămează-le și trimite-le cu un gând bun.
19 decembrie
Fă un săculeț de bomboane și lasă-l atârnat de ușa unui vecin.
20 decembrie
Scrie o scrisoare anonimă de încurajare, motivațională, unui puști și ai grijă să nu afle de la cine o primește.
21 decembrie
Participă la www.shoebox.ro. Ia o cutie de pantofi, umple-o cu ce ai în casă de prisos – o eșarfă, o ciocolată, o pungă de ceai și dăruiește-o unui necunoscut.
VEZI AICI MAI MULT: MOȘ CRĂCIUN VINE LA 100.000 DE COPIII. UN CLUJEAN A UNIT ROMÂNII DIN DIASPORA
22 decembrie
Îmbrățișează pe cineva.
23 decembrie
Invită la masă pe cineva care este singur de Sărbători.
24 decembrie
Cumpără o jucărie și dăruiește-o unui copil.
