Peste 200 de sportivi străini, din 33 de țări, vor participa la H3RO by TriChallenge, în Mamaia

Peste 200 de sportivi străini, ce reprezintă 33 de țări din întreaga lume, și-au asigurat locul la startul celei de-a 11a ediții a competiției-fanion din Mamaia, H3RO by TriChallenge Powered by Telekom Sport.


H3RO by TriChallenge powered by Telekom Sport este un eveniment finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de catre ACS SMARTATLETIC, iar valoarea totală a proiectului este de 538.500 de lei.

Pasionații de triatlon care vor să își depășească limitele într-una dintre cele mai importante competiții de profil din regiune încă se mai pot înscrie la start, timp de două zile, până în data de 06.09.2019, accesând pagina http://h3ro.org/inscriere/.

Organizatorii estimează că evenimentul va grupa, la start, peste 1.200 de sportivi, iar competiția va îngloba două Campionate Naționale, o Cupă a României și o Cupă Europeană, în perioada 20-22 septembrie 2019. Anul acesta aduce și două Campionate Naționale în cadrul festivalului de triatlon ce va avea loc în Mamaia: Distanță Half și Supersprint. De asemenea, competiția va găzdui și Cupa României la Aquathlon.

Mai mult, H3RO by TriChallenge își consolidează relevanța la nivel continental și devine, anul acesta, gazdă a Cupei Europene de Triatlon Sprint.

Probele de triatlon pe Distanța Half reprezintă, totodată, și ultima etapă din circuitul Federației Române de Triatlon – FRTRI Halfdistance. De asemenea, proba olimpică și proba sprint sunt parte din circuitul Triathlon Series Events și Romanian Triatlon Series, H3RO by TriChallenge fiind chiar ultima etapa din aceasta serie.

Până în prezent, pe parcursul primilor zece ani, TriChallenge Mamaia a mai fost gazda a două cupe Europene, punând astfel România pe harta europeană a competițiilor majore de triatlon.

Share this post

No comments

Add yours