Metropolitan Life se alăturat inițiativei United Way, ”Educație și joc pentru copiii din spitale”

Pentru unii copii, spitalul devine și casă, și școală, și loc de joacă, deoarece boala cu care se luptă îi ține, timp îndelungat, departe de viața lor obișnuită. Cel mai mic gest de atenție și afecțiune, față de ei, este prețuit și apreciat. De aceea, Metropolitan Life s-a alăturat inițiativei United Way de a aduce un zâmbet pe chipurile a 190 de copii aflați în spitale, în această perioadă.

Acțiunea completează donația de 50.000 de euro, oferită de companie pentru proiectul ”Educație și joc pentru copiii din spitale”.

Prin proiectul ”Educație și joc pentru copiii din spitale”, sprijinit cu 50.000 de euro de Metropolitan Life, peste 800 de pacienți copii, care luptă cu boli grave precum tuberculoză, HIV sau cancer, participă la activități educaționale și de animație clinică. Activitățile urmăresc atât să reducă disconfortul emoțional resimțit în perioada de internare, de lungă durată, cât și să acopere nevoile educaționale ale acestor copii, astfel încât, atunci când se vor reîntoarce la școală, să le fie mai ușor să recupereze materia.

„Copiii internați perioade lungi de timp riscă să nu poată ține pasul atunci când revin la școală, din cauza volumului mare de materie de recuperat. De aceea, United Way România susține proiecte de educație în spitale. Suntem recunoscători Metropolitan Life pentru că s-a alăturat inițitivei noastre, sprijinind acest proiect cu 50.000 de euro, dar și angajaților companiei pentru contribuția personală, prin acțiunea de voluntariat“, afirmă Adriana Dobrea, Director Executiv United Way România.

În susținerea activităților școlare din cadrul spitalelor, voluntarii Metropolitan Life au adunat 190 de pachete cu produse de igienă personală, rechizite, jocuri, care au ajuns la copii de vârstă pre-școlară și școlară, spitalizați la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta“, Institutul Clinic Fundeni și Centrul de Recuperare “Nicolae Robănescu“.

„Pentru noi, fiecare clipă este momentul potrivit pentru a construi către un viitor mai bun. De aceea, ne implicăm cu responsabilitate în acțiuni prin care putem aduce puțină bucurie în viața celor care au nevoie de sprijinul nostru. Mulțumim, United Way România pentru această oportunitate. Alături de voi, reușim să înseninăm zilele acestor copii aflați în dificultate”, menționează Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life.

Limbi străine, geografie, matematică și alte materii utile sunt predate într-un mod atractiv, dinamic și accesibil copiilor. În plus, specialiști în arta teatrală organizează săptămânal ateliere de teatru, muzică și dans, iar experți în arte plastice lucrează cu copiii tehnica desenului, a modelajului sau origami. Toate, cu scopul de a preveni abandonul școlar printre copiii care stau în spital. Metropolitan Life este partener United Way de peste 7 ani. În această perioadă, compania i-a susținut pe cei vulnerabili cu peste 3 milioane de lei.

Share this post

No comments

Add yours