Habitat for Humanity România construiește primele 4 locuințe la Poduri, județul Bacău, în cadrul unui proiect nou de construire

În săptămâna 12-16 iulie, Habitat for Humanity România organizează la Poduri, județul Bacău, primul eveniment de construire accelerată și voluntariat de la începutul pandemiei în România. În timpul evenimentului vor fi construite 2 locuințe pentru 2 familii vulnerabile din comunitate.

În cele 5 zile de eveniment, se vor construi la Poduri, județul Bacău, 2 locuințe pentru 2 familii cu venituri reduse, care au nevoie urgentă de a locui într-o casă decentă. Locuințele vor fi construite cu un număr total de 31 de voluntari.

Printre voluntarii prezenți la eveniment vor fi și câțiva membri din cartierul Izvoare, județul Bacău, familii care locuiesc acum în case construite de Habitat for Humanity România la evenimentele BIG BUILD.

Locuințele vor fi construite după un proiect pilot, obținut în urma concursului de arhitectură „Acasă pentru umanitate”, dezvoltat de Habitat for Humanity România în vara anului trecut.  Concursul a fost organizat în parteneriat cu OAR București și a avut ca scop găsirea celei mai bune soluții pentru construirea unui tip nou de locuință. Proiectul presupune o locuință redimensionată și recompartimentată pentru a avea o eficiență ridicată a spațiului cât și un cost de construcție mai scăzut decât cel actual. De asemenea, procesul a fost gândit astfel încât locuințele să fie construire de voluntari, într-un timp cât mai scurt (construire accelerată). Soluția câștigătoare a fost aleasă din 40 de propuneri primite în cadrul concursului.

„Habitat for Humanity România începe un nou demers-manifest pentru accesul familiilor vulnerabile la locuire decentă și accesibilă. Proiectul pilot dezvoltat în această perioadă în comuna Poduri, din județul Bacău, este o inițiativă de al cărei potențial rezultat se vor putea bucura cei pentru care «acasă» înseamnă doar un vis.”, Roberto Pătrășcoiu, director național Habitat for Humanity România.

Proiectul pilot presupune construirea a 4 locuințe în comuna Poduri, județul Bacău – 2 construite cu ajutorul voluntarilor și 2 cu echipa de constructori, cât și 2 locuințe construite în comuna Cumpăna, județul Constanța, cu implicarea voluntarilor. Evenimentul de voluntariat și construire accelerată din județul Constanța va avea loc la începutul lunii viitoare, între 2-6 august.

Proiectul pilot este dezvoltat cu sprijinul Fundației Hilti, prin intermediul Grupului Hilti, ca partener principal al proiectului. După implementarea proiectului pilot, dacă soluția de construire se dovedește a fi eficientă, există posibilitatea ca aceasta să fie standardizată și aplicată și în alte proiecte dezvoltate de Habitat for Humanity România în mai multe regiuni ale țării.

Evenimentul din comuna Poduri, județul Bacău, este prima acțiune ce presupune prezența voluntarilor pe șantier, după o perioadă de un an și jumătate în care au fost suspendate toate evenimentele cu voluntari.

Pe durata întregului eveniment vor fi respectate toate măsurile de prevenire a infecției cu virusul COVID-19, iar prezența voluntarilor va fi condiționată de prezentarea la înregistrare a adeverinței de vaccinare sau a rezultatului negativ certificat al unui test antigen/RT-PCR.

Share this post

No comments

Add yours