De Ziua Internațională a Alimentației, tinerii învață despre o alimentație echilibrată

Cu ocazia Zilei Internaționale a Alimentației, Smithfield România a organizat, pentru al doilea an consecutiv, în colaborare cu Şcoala cu clasele I-VIII din localitatea timişeană Utvin, o lecţie – experiment pentru conştientizarea importanței unei alimentaţii echilibrate și încurajarea adoptării unui stil de viaţă sănătos, încă de la cele mai fragede vârste.

Protagoniștii atelierului au fost 30 de elevi din clasele a III-a şi a IV-a care au participat cu mult entuziasm atât la partea teoretică a prezentării, cât și la partea practică, având astfel ocazia de a experimenta conceptul învățare prin „joc și joacă”. Sub atenta supraveghere a cadrelor didactice, în cadrul atelierului organizat de voluntarii Smithfield România, elevii au învățat pas cu pas care este semnificaţia Zilei Internaţionale a Alimentaţiei şi cât de important este rolul unei nutriții echilibrat şi al stilului de viaţă în dezvoltarea armonioasă şi sănătoasă a copiilor şi adulţilor. Îndrumaţi de către voluntarii Smithfield România, copiii au acţionat în sensul  informaţiilor aflate, pregătind gustări echilibrate din punct de vedere nutriţional. La finalul lecției deschise toți elevii au fost recompensați cu diplome de participare și premii motivante constând în literatura școlară.

Ziua Internationala a Alimentatiei Scoala Utvin - octombrie 2015

Este deja o tradiţie pentru Smithfield România să sprijinim astfel de iniţiative care promovează o alimentaţie responsabilă, bazată pe o acţiune susţinută de informare şi educare a celor mai mici, chiar de la vârsta la care deprinderile de stil de viaţă se formează. Acest demers este esenţial pentru dezvoltarea lor sănătoasă și armonioasă de mai târziu”, a declarat Cristina Bodea, Director de Sustenabilitate, Smithfield România.

Workshop-ul prilejuit de Ziua Internațională a Alimentației se înscrie într-o serie de manifestări pe teme de educaţie și promovare a unui stil de viață sănătos pe care Smithfield România le-a dezvoltat în parteneriat de-a lungul timpului.

Pentru detalii suplimentare:

http://www.smithfieldferme.ro/responsabilitate.html

http://www.smithfield.ro/ro/in-comunitate/

 

Adunarea Generală ONU a decis, în 1980, marcarea Zilei Internaționale a Alimentației, considerând că ‘alimentația este o nevoie fundamentală a omului și o condiție necesară supraviețuirii și prosperității ființei umane’. Astfel, în fiecare an, la 16 octombrie, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) sărbătorește Ziua Internațională a Alimentației. Această zi este sărbătorită în prezent în peste 150 de țări.

Share this post

No comments

Add yours