Cursuri online de programare pentru copii disponibile gratuit în orice colț al țării

Cartea Daliei continuă, şi în a doua parte a anului, seria activităților online, lansând sesiunea de toamnă a cursurilor de programare online, gratuite pentru copii, din cadrul proiectului ”Hack The Future”.

Cea de-a treia ediție “Code Hero – Hack The Future”, începută în această vară, îi ajută pe elevii din zonele rurale și orașele mici să înveţe bazele programării prin joacă. Lecțiile de programare sunt dedicate copiilor cu vârste între 8 şi 13 ani, inclusiv cu deficiențe de auz. Pe parcursul celor trei luni de sesiuni live săptămânale, copiii vor dezvolta programe, jocuri sau povești interactive și vor fi îndrumați de mentori specialiști în domeniul IT.

Până în 20 septembrie, părinţii îi pot înscrie pe cei mici la cursurile online ce vor avea loc în perioada 04 octombrie – 19 decembrie. Înscrierile se fac online, în limita locurilor disponibile, completând formularul care poate fi găsit pe website-ul organizației: www.carteadaliei.ro.

Scopul proiectul “Hack The Future” este de a-i ajuta pe copii să-și dezvolte abilitățile necesare pentru viitoarele locuri de muncă. Programul “Code Hero” a fost dezvoltat pentru a contribui la reducerea efectelor negative pe termen lung cauzate de schimbările în educație din perioada pandemiei și de a le oferi tuturor copiilor o șansă egală la un viitor mai bun.

„Este o oportunitate! Chiar cred că oricărui om care știe să programeze i-ar plăcea să învețe și pe altcineva. De ce nu?”, a transmis un elev din ediția a doua “Code Hero”.

Din 2020 până acum, cursurile de programare “Code Hero” au atins un număr de peste 3500 de copii participanţi care și-au dezvoltat, atât abilitățile digitale, cât și cele personale, fiind mentorați de o comunitate de peste 500 de voluntari, angajați IT sau studenți în acest domeniu. Toate acestea s-au desfășurat în cadrul a peste 3.764 sesiuni online de predare, desfășurate de-a lungul a 7.514 ore.

Proiectul „Hack the Future” este susținut de Societe Generale Global Solution Centre România ca parte din activitatea companiei de susținere a dezvoltării abilităților, nivelului de educație și integrării profesionale a grupurilor vulnerabile.

Mai multe detalii despre această ediție a proiectului, precum și formularele de înscriere, pot fi regăsite în link-urile de mai jos:

Despre Cartea Daliei

Cartea Daliei este o organizație tech non-profit care promovează educația prin tehnologie. Misiunea asociației este să ofere copiilor din România acces la educație de calitate prin șanse egale, indiferent de gen, de mediul în care trăiesc, sau dizabilitate, pentru ca aceștia să își dezvolte competențele necesare pentru locurile de muncă din viitor, să prospere și să producă un impact în societate.

Asociația Cartea Daliei derulează programe educative din 2015 și a fost premiată pentru inițiativele sale cu mai multe premii, cel mai recent fiind „Best social impact startup regional finalists” la Global Startup Awards în 2020. Totodată, a primit premii precum: „Best Social Impact Startup din România” la Central European Startup Awards în 2018, „Best Practice Digital Skills in Education” la European Digital Skills Awards acordat de Comisia Europeană și premiul I la categoria „Incluziune Socială” în cadrul Galei Tineretului din România, acordat de Ministerul Tineretului și Sportului.

Despre Societe Generale Global Solution Centre

În anul 2011, compania Societe Generale European Business Services (în prezent, Societe Generale Global Solution Centre) a fost fondată în România, ca centru de servicii pentru Grupul Societe Generale. Compania oferă servicii profesionale de înaltă calitate în diverse domenii de activitate pentru entitățile Grupului din întreaga lume: finanțe și contabilitate, resurse umane, IT, Know Your Customer, compliance și Business Advisory Unit.

Societe Generale Global Solution Centre înseamnă performanță, inovație și cei mai buni profesioniști. Acum, Societe Generale Global Solution Centre este un centru de servicii pentru numeroase entități ale Grupului, deservind peste 35 de țări pentru toate liniile de business majore ale Societe Generale.

Share this post

No comments

Add yours