Cărturești, Pro Patrimonio și Asociația Maria lansează programul de burse și rezidențe de creație literară „Cititori pentru scriitori”

Fundația Cărturești, în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio, anunță inițierea unui program de burse și rezidențe de creație literară dedicate autorilor români cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani la categoriile roman, proză scurtă, poezie și eseu. Proiectul pune la dispoziția autorilor români patru burse în valoare de 1000 de euro fiecare și patru rezidențe de creație timp de o lună oferite de Asociația Maria și Fundația Pro Patrimonio în Conacul Petre P. Carp din Țibănești și Vila Golescu din Câmpulung Muscel.

Rezidențele de creație literară se vor desfășura timp de o lună, în perioada 15 martie 2021 – 30 aprilie 2021. Autorii interesați se pot înscrie în perioada 15 septembrie 2020 – 15 octombrie 2020. Detalii suplimentare despre procesul de înscriere vor fi anunțate în curând pe blogul Cărturești. Cei patru beneficiari ai burselor, respectiv rezidențelor de creație vor fi aleși de un board de selecție numit de Cărturești.

Bursele de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare. — Ana Niculescu, Manager Comunicare Cărturești

La baza acordării acestor burse de creație literară se află campania Cititori pentru scriitori, prin care 10% din vânzările cărților autorilor români în perioada 15 iulie 2020 – 15 septembrie 2020 pe carturesti.ro vor fi direcționate către Fundația Cărturești pentru sprijinirea burselor oferite scriitorilor români.

Share this post

No comments

Add yours