Oricine merită o șansă la educație, iar Ateliere Fără Frontiere sprijină din plin reintegrarea socială și dezvoltarea personală a indivizilor. Ba mai mult, anul acesta se bucură de o susținere inedită, căci WILO România i-a acordat o mână de ajutor.
Astfel, compania a oferit nu mai puțin de 45 de calculatoare pentru Ateliere Fără Frontiere, iar în perioada următoare urmează ca angajații să le consulte, să le verifice și să le repare.
“Credem cu tărie că proiectele construite în jurul ideii de responsabilitate și angajament pe termen lung sunt cele care construiesc o societate mai bună, mai sănătoasă și mai justă. Asemenea proiecte sunt realizate de peste 5 ani în România de Ateliere Fără Frontiere, care angajează persoane cu mari dificultăți sociale, familiale, de calificare, cu probleme medicale sau probleme de adicții, pentru a-i acompania și sprijini în efortul de reintegrare profesională, socială și civică. Suntem bucuroși că putem contribui la susținerea activității Atelierului de inserție oferind 45 de calculatoare pe care le-am folosit până în prezent în cadrul companiei”, a afirmat Ana Maria Marinescu, coordonator marketing WILO România.
Ateliere Fără Frontiere susține recondiționarea echipamentelor IT, care ulterior sunt donate ONG-urilor sau școlilor din România. De asemenea, în cazul în care calculatoarele nu pot fi reparate, ele sunt dezasamblate tot de către angajații Atelierului iar piesele sunt trimise la reciclare.
WILO România face parte din grupul internațional WILO SE, producător de top în domeniul pompelor şi sistemelor de pompare pentru instalaţiile de încălzire, climatizare şi răcire, alimentării cu apă şi evacuării apei uzate.
Sursa: romaniapozitiva.ro