Angajații Vodafone care sunt victime ale violenței domestice vor beneficia de concediu suplimentar plătit

Angajații Vodafone care sunt victime ale violenței domestice vor beneficia de acces la asistență și consiliere specializată, dar, în plus, vor putea să-și ia concediu suplimentar plătit de până la 10 zile, numit „concediu pentru siguranță”, potrivit noii politici globale de resurse umane ce a fost lansată de grupul britanic. În primele 11 luni ale anului 2018, în România au fost înregistrate aproape 100 de cazuri de violență în familie pe zi și doar în primele 10 zile ale anului 2019 au fost emise ordine special în 150 de cazuri de violență domestic, pentru a proteja victimele.

Potrivit comunicatului de presă transmis de Vodafone România, zilele suplimentare de concediu sunt oferite astfel încât angajații care s-au confruntat cu un abuz să aibă timp pentru a-și gestiona situația, a solicita ajutor și consilieră profesională, a se prezenta la poliție sau în instanță sau pentru a lua măsuri de schimbare a domiciliului și de sprijin pentru copii.

„Tema violenței în familie și a abuzului este una foarte importantă și dorim să o tratăm corespunzător, ca parte a preocupării noastre pentru angajații Vodafone. Noua politică de resurse umane este parte integrantă a abordării prin care le oferim angajaților sprijinul potrivit în potențiale situații de criză”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

Managerii de resurse umane din toate cele 25 de țări în care grupul Vodafone este prezent vor participa la cursuri de specialitate oferite pentru a-i ajuta să-i sprijine pe angajații care se confruntă cu situații de violență în familie sau abuz și pentru a-i asista în solicitarea de ajutor.

Noua politică Vodafone este o urmare a concluziilor sondajului global realizat de Opinium, o firmă de consultanță în domeniul cercetării pe piață, pe un eșantion de 4.715 de femei și bărbați, angajați în diverse industrii din Marea Britanie, Germania, Irlanda, Turcia, Africa de Sud, Kenya, India, Italia și Spania.

Conform acestuia, 37% dintre respondenți au suferit de o formă de violență domestică și de abuz, 67% dintre ei fiind de părere că abuzul le-a afectat cariera, iar 51% susținând faptul că nu s-au simțit confortabil să vorbească despre aceste probleme la locul de muncă. Aproximativ 53% dintre persoanele care au discut la locul de muncă despre abuzul suferit spun că acest lucru a avut urmări pozitive.

Share this post

No comments

Add yours