Zeci de companii, unite pentru Hospice Casa Speranței din București

“De ce eu?” ne întrebăm când sfârșitul vieții ne este programat. Cum poți să mai lupți pentru un viitor deja furat? Toată viața ne facem planuri și trăim pentru ele. Viața, câteodată, ne dă lecții, pe cât de dureroase, pe atât de prețioase: timpul este cel de acum, există doar prezent. Viitorul este incert pentru oricine. Unii îl au deja furat, alții sunt luați prin surprindere, alții își fac planuri până în ultima zi… pentru viitor. Adevărata întrebare este: de ce să lăsăm timpul să ne fure prezentul?

cover-HOSPICE-galantom-1024x262

În urmă cu cinci ani, numeroase companii și persoane fizice au făcut donații. Cinci milioane de euro s-au strâns pentru primul centru de îngrijire a bolnavilor incurabili din București, Hospice, ce a fost inaugurat recent în Capitală. Se află pe strada Tămăioarei 121-123 și va ajuta anual 2.000 de oameni să trăiască un prezent fără dureri. Alți 19.000 vor beneficia de consultații în ambulatoriu sau la domiciliu. Principalii finanțatori ai centrului sunt GSK România și Vodafone România, care au contribuit cu jumătate de milion de euro fiecare. Hospice mai are de trecut un obstacol, unul de 390.000 de euro pentru a putea face și internări.

15.000 de oameni cu viitor furat în Capitală

În România, serviciile de îngrijire paliativă sunt aproape inexistente. În 1992, când primul centru Hospice Casa Speranței a apărut în Brașov, conceptul de îngrijire paliativă nu exista în România. De atunci, fundația a ajutat peste 13.500 de pacienți și familiile lor. În București, spune Organizația Mondială a Sănătății, sunt peste 15.000 de oameni cu viitor furat. Ei au nevoie de un prezent fără dureri și de susținere psiho-emoțională și spirituală. Doar 9% au parte astăzi de un astfel de tratament. Și dacă boala le-a furat viitorul, de ce ar trebui să le fie furat și dreptul la un prezent fără dureri și fericit? Este motivul pentru care Hospice Casa Speranței a venit și în București, pentru a împărți… speranțe și zâmbete, nu pentru viitor, pentru prezent.

Centrul Hospice are 3.400 de metri pătrați, pe trei niveluri. Sunt două unități: una pentru adulți, celalaltă… pentru copii.

Zeci de companii, unite pentru un scop nobil

Pentru ceea ce este astăzi Hospice din București au contribuit, pe lângă GSK România și Fundația Vodafone România, peste 70 de companii și persoane fizice. Dintre companii, contribuții semnificative au oferit: Amgen, BCR, Geberit, Lawsons, PRO TV, Raiffeisen Bank, Rompetrol și Global Worth.

În urmă cu cinci ani, fostul director general al GSK Romania Patrick Desbiens a înființat comitetul “Honorary Patrons of Hope”, pentru strângerea de fonduri în vederea construirii centrului din București. Din comitet fac parte diplomați, oameni de afaceri, filantropi și manageri din România. Dintre ei, la evenimentul de inaugurare al centrului, au fost prezenți  Ducesa de Norfolk, HIRH Dominic de Habsburg, Printesa Marina Sturdza si Graham Perolls, președintele fondator al HOSPICE Casa Speranței.

A fost abia începutul în Capitala României. Speranța abia acum a venit în București pentru 15.000 de oameni ai prezentului.

 

Share this post

No comments

Add yours