Vladimir Drăghia sprijină MagiCAMP! Marele premiu câștigat la ”Exatlon” va merge către copiii cu afecțiuni oncologice ori cu arsuri grave

Competiția ”Exatlon” s-a încheiat, iar marele câștigător este Vladimir Drăghia, care a decis ca premiul în valoare de 100.000 de euro să meargă către MagiCAMP. Anunțul a fost confirmat și de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, printr-o postare pe pagina oficială de Facebook.


„Marea finală bate la ușă și aduce cu ea premiul de 100.000 de euro pe care, dacă îi câștigă, Vladimir îi va dona taberei MagiCAMP. Aceasta comunitate de oameni minunați organizează tabere pentru copiii cu afecțiuni oncologice și copiii care au suferit arsuri grave. Voluntarii, personalul MagiCAMP, cadrele medicale și psihologii specializați se îngrijesc ca micuții să aibă parte, timp de o săptămână, de distracție cu ateliere de muzica, teatru, pictura, parc de aventura, bălăceală în piscină și multe alte activități care costă foarte mult împreună cu toate îngrijirile necesare.

Vara trecuta, Vladimir a vizitat tabăra MagiCAMP pentru a doua oară și a încercat să aducă zâmbete pe fețele copiilor care au suferit arsuri grave.

Prima data, în 2015, el s-a întâlnit cu copii care sufereau de afecțiuni oncologice.

Mă bucur ca a ajuns până aici și e atât de aproape să-și îndeplinească visul de a ajuta MagiCAMP să aducă bucurie în sufletele copiilor loviți de boli crunte și alte nenorociri.

Am visat de curand că Vladimir m-a întrebat ce-mi doresc, iar eu i-am răspuns că vreau să ajungă în finală. El mi-a spus că vrea să zboare. Stiu că zborul e metafora ajutorului pe care el vrea să îl ofere copiiilor prin MagiCAMP și sper ca asta sa fie răsplată efortului făcut în ultimele cinci luni. – Alice”, este mesajul lui Vladmir Drăghia, căruia i-a dat share fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.

Cum aseară Drăghia a câștigat Exatlon și marele premiu de 100.000 de euro, fanii de pe Facebook ai lui Vlad Voiculescu au reacționat imediat și i-au scris fostului ministru că speră ca Vladimir Drăghia să se țină de cuvânt.

Share this post

No comments

Add yours