Uniți salvăm mediul înconjurător! Banca Transilvania a susținut împădurirea a 10 hectare de teren

Fiecare dintre noi își dorește să trăiască într-un mediu plăcut, sănătos, însă acest lucru nu se întâmplă, din cauza a numeroși factori. Pentru a veni în sprijinul generațiilor viitoare, Banca Transilvania și Asociația Tășuleasa Social au organizat o acţiune de împădurire pe o suprafaţă de 10 hectare aflată în apropiere de Cluj.

impadurire_15

Astfel, în urma acestui proiect, peste 40.000 de puieți de frasin, salcâm și paltin au fost plantați în localitatea Budeşti-Fanate, la 60 de km de Cluj-Napoca, iar la această acţiune inedită au participat peste 1.500 de voluntari din 20 de localităţi.

Printre altele, voluntarii au avut ocazia să „personalizeze” puieţii prin mesaje care indicau numele persoanei care a plantat arbustul respectiv sau prin dedicaţii. Budeşti – Fanate este o zona cu doar 5% suprafaţă împădurită, acesta fiind motivul alegerii, pentru doi ani consecutivi, că acţiunea de voluntariat să fie organizată în respectivul loc.transilvania1

”Am participat, cu bucurie, şi în acest an, la plantarea Pădurii Transilvania. Parteneriatul nostru cu Asociaţia Tăşuleasa Social face parte din acţiunile „BT, prietenoasă cu mediul”. Acţiunea de împădurire a fost, de asemenea, o nouă ocazie de încurajare a voluntariatului şi de implicare în comunitate”, a declarat Omer Tetik, Director General al Băncii Transilvania.

Banca Transilvania şi Asociaţia Tăşuleasa Social au organizat în 2014 o acţiune de voluntariat similară, în aceeaşi zonă.

Share this post

No comments

Add yours