Terapie inovatoare de tratare a copiilor cu ADHD, autism, retard și alte tulburări psihice, susținută de Raiffeisen

Copilul nu răspunde, nu vorbește, nu se joacă, nu se bucură. Pare surd, dar nu e. Nu te privește în ochi, nu-ți înțelege nici durerea, nici tristețea. Nici pe a ta, nici pe a părinților lui. Este un copil cu autism.

adhd

foto: televiziunea-medicala.ro

562 de copii cu ADHD, autism, retard și alte tulburări de comportament, limbaj și emoționale au fost internați, în 2013, la Spitalul de Psihiatrie Dr. Gh. Preda Sibiu.

Sunt patologii caracterizate prin disfuncții senzoriale. Salvarea copiilor poate veni prin integrare senzorială ce duce la dezvoltare cognitivă, adaptare la mediu, comunicare, reducerea anxietății și relaxare. Se numește terapie polisenzorială. În țara noastră, nu lipsesc doar facilitățile pentru integrarea senzorială a copiilor, ci și medici specializați în terapia polisenzorială. Rezultatul: copiii sunt integrați greu și tâziu în mediul social și familial.

 Raiffeisen susține Spitalul de Psihiatrie Dr. Gh. Preda Sibiu pentru amenajarea unei camere de stimulare polisenzorială și creșterea competențelor personalului pentru a oferi servicii medicale de sănătate mentală superioare. 29.900 de lei sunt investiți de Raiffeisen pentru sănătatea mentală a copiilor cu tulburări psihice precum cele enumerate. Între 50 și 100 de copii vor putea beneficia de tratamentul prin terapie polisenzorială, anual. Părinții vor fi mai informați asupra modului în care trebuie să trateze boala copilului lor, iar medicii, care se vor specializa în domeniu, îi vor putea întâmpina pe părinți cu cele mai bune soluții pentru copiii lor.

Când există șansa ca o boală să fie tratată, dar sistemul medical sărac ridică din umeri, în lipsa unor aparate noi, situația devine cumplită. Copilul bolnav nu-și conștientizează starea. Părinții lui se luptă cu un zid numit: “Nu avem suficiente fonduri”. Cere prea mult un părinte atunci când își doresc ca al său copil să se împrietenească în parc cu ceilalți copii? Cere prea mult un părinte când tot ce-și dorește este bucuria copilului său? Raiffeisen dovedește că atunci când există șansă, există și susținere. Părinții își pot transforma lacrimile sugrumate de neputință în unele de fericire când ai lor copii îl privesc în ochi și le zâmbesc. Raiffeisen luptă pentru această cauză, așa cum o face și pentru alte 14, dintr-un fond de 100.000 de euro.

Share this post

No comments

Add yours